Dacia Unirea a început cu o înfrângere turneul play-out | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacia Unirea a început cu o înfrângere turneul play-out

• echipa brăileană a condus cu 1-0 până în minutul 63 • CSM Râmnicu Sărat s-a impus cu 3-1

 

Rămasă fără director tehnic, dar având atribuții de antrenor, este vorba despre Alin Pânzaru, care de o săptămână este secundul lui Laszlo Balint la Oțelul Galați, Dacia Unirea a mai primit o lovitură, a pierdut la scor, 3-1, în deplasare la CSM Râmnicu Sărat, în prima etapă a turneului play-out.

Dacă în urmă cu o săptămână, în ultima etapă a returului Ligii a III-a, cele două formații au remizat, 0-0, la Șuțești, după un joc oarecum echilibrat, în prima etapă din play-out Dacia Unirea a avut “benzină” doar pentru 40 de minute. Iar noul antrenor principal, Adrian Baldovin, a început cu stângul noua sa activitate la clubul brăilean.

Gazdele puteau profita de o imensă gafă a lui Gomes (min. 4) care a făcut câteva driblinguri inutile în fața propriei porți, însă până la urmă, ajutat de colegi, pericolul a fost înlăturat. Un minut mai târziu, Monsia a trimis prima minge pe spațiul porții gazdelor. Pe fondul unei posesii mai bune a mingei, Dacia Unirea a beneficiat de un corner, mingea respinsă din careu a ajuns la Oniciu care a centrat în fața porții, iar Koko a deschis scorul, min. 16: 0-1. În minutul 36, Koko, singur cu portarul, a șutat imprecis. Finalul de repriză a aparținut gazdelor, însă Abah nu a avut niciun fel de emoții, astfel că după primele 45 de minute Dacia Unirea conducea cu 1-0 și speranțele echipei brăilene într-un rezultat pozitiv creșteau.

Repriza a doua a aparținut formației gazdă, iar echipa brăileană a fost de nerecunoscut.

În minutul 48, Dănuț Oprea, cu un șut din afara careului, putea restabili egalitatea, dar Abah a fost la post.

Două minute mai târziu, Koko a ratat din 6 metri.

Presiunea făcută de gazde asupra careului echipei brăilene a crescut treptat, iar în minutul 63 Micu a trecut prin dribling de trei apărători și a fost faultat în momentul șutului iar centralul partidei a arătat punctul cu var. Socol a transformat penalty-ul și egalitatea s-a restabilit, min 64: 1-1.

Cinci minute mai târziu, Abah a ieșit inoportun din propriul careu, a trimis mingea cu capul în Andrei Ignat, iar acesta a profitat de cadoul primit și și-a adus echipa în avantaj, 2-1.

După un corner, gazdele au înscris al treilea gol prin Silvian Calotă care a profitat de lejeritatea cu care s-au apărat oaspeții la această fază.

În ultimele 10 minute, Dacia Unirea a atacat careul advers în dorința de a marca și a reveni în joc, însă fără să pericliteze poarta gazdelor, iar CSM Râmnicu Sărat a câștigat cu 3-1.

Dacia Unirea: Jacob  Abah – Eloh, Gomes, Plopeanu, Simion – Răileanu, Oniciu, Mendes, Ezekiel, Monsia – Koko. Au mai jucat: Marcu, Luca și Dragomir.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro