Dacia, din nou vedetă în UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacia, din nou vedetă în UE

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au înregistrat, în luna martie 2014, cea de-a şaptea lună de creştere consecutiv, iar marca Dacia a avut cel mai ridicat ritm de creştere anuală (53,5%), a anunţat marţi Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters, preluat de agerpres.ro.
Un număr de 1,449 milioane de autoturisme au fost înmatriculate luna trecută în Uniunea Europeană, în creştere cu 10,6% comparativ cu luna martie a anului trecut. În primele trei luni ale acestui an vânzările au crescut cu 8,4% până la 3,246 milioane autoturisme.
Piaţa auto din România a înregistrat o creştere de 47,7% în luna martie când au fost înmatriculate 4.577 autoturisme şi un avans de 18,8% în primul trimestru până la 13.345 de unităţi.
În rândul producătorilor auto marca Dacia a avut cea mai mare creştere procentuală a vânzărilor atât în luna martie cât şi pe primul trimestru. Un număr de 35.625 autoturisme Dacia au fost vândute în UE în luna martie 2014, în creştere cu 53,5% comparativ cu luna martie 2013. De asemenea, în primul trimestru vânzările Dacia au crescut cu 42,7% în ritm anual până la 90.560 de autoturisme.
Graţie succesului Dacia, grupul auto francez Renault a avut cea mai mare creştere a vânzărilor de autoturisme din rândul marilor producători, avans de 30,4% în luna martie până la 130.539 unităţi şi o creştere de 19,6% până la 303.432 unităţi în primul trimestru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro