Dacă stai în Brăila, nu îţi cumpăra cauciucuri de iarnă. Ia-ţi şenile! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacă stai în Brăila, nu îţi cumpăra cauciucuri de iarnă. Ia-ţi şenile!

Şi vă întreb chestia asta pentru că dl. primar Aurel Simionescu a decis să menţină sistemul de deszăpezire de iarna trecută, semn că nu a auzit destul de bine tonele de înjurături pe care şoferii brăileni i le-au adresat dumnealui, cu tot respectul.

Cum operaţiunile de deszăpezire de anul trecut au fost sinonime cu dezastrul, e normal să mă aştept la ce e mai rău în iarna care stă să vină. Îi aud pe unii alergând de colo-colo, ca să îşi cumpere cele mai performante cauciucuri de iarnă, la cele mai mici preţuri. Or fi cauciucurile de iarnă obligatorii prin lege, amenda ajungând undeva la 50 de milioane de lei vechi, dar mie, personal, mi se pare o prostie să dai bani pe asemenea chestiuni, atunci când locuieşti într-un oraş ca Brăila. Să fim serioşi, nu este nimeni atât de cretin încât să creadă că Brăila va fi curăţată de zăpadă în această iarnă care, repet, se anunţă de 114 ori mai grea decât cea de anul trecut. Şi-atunci, când munţii de zăpadă vor rămâne abandonaţi pe stradă de Primăria Brăila, iar carosabilul va deveni un imens patinoar cu dâmburi, la ce ne vor folosi nouă cauciucurile de iarnă? Bre, decât să dau 8 sau 9 milioane de lei pe nişte caucuicuri de iarnă noi, mai bine mai pun 4-5 milioane acolo (sau cât o costa) şi îmi fac rost de nişte şenile SH, de la vreo unitate militară dezafectată, care tocmai are de dat la casat nişte marfă. Cu şenilele nu mă va împiedica nici dracu' să merg prin Brăila, oricât ar fi iarna de grea. Şi dacă o să reuşesc să fac rost în timp util de şenile, promit că o să merg la primărie şi o să îl eliberez pe dl. Simionescu, care cu siguranţă va fi rămas blocat în biroul său, din cauza nămeţilor. Poate că mulţi dintre voi îmi vor reproşa că sar să îl ajut, dar credeţi-mă pe cuvânt că nu voi putea dormi noaptea cu gândul că l-am abandonat pe dl. Simionescu încă patru ani de-acum încolo în sediul primăriei. Are şi el dreptul la viaţă, este şi el om, de ce să fim atât de răi cu dumnealui? Free, Simi!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro