"Dacă nu batem Austria riscăm să terminăm pe locul 4 sau 5, ceea ce ar fi ruşinos" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Dacă nu batem Austria riscăm să terminăm pe locul 4 sau 5, ceea ce ar fi ruşinos"


Fostul internaţional Gheorghe Craioveanu a declarat, luni, că în perspectiva meciului cu Austria mizează pe o reacţie pozitivă a tricolorilor, cu toate că moralul acestora este scăzut după ce au suferit cea de-a doua înfrângere pe teren propriu în preliminariile CM 2010.

"Mi-ar plăcea ca Piţurcă să continue la echipa naţională, dar pe un antrenor îl judecă rezultatele. Sunt şanse minime ca el să continue, să-şi termine contractul şi să se caute soluţii", a spus Craioveanu, care a adăugat: "Trebuie să batem Austria, altfel riscăm să terminăm pe locul 4 sau 5, ceea ce ar fi ruşinos. Avem moralul scăzut acum, dar mizez pe o reacţie de orgoliu rănit din partea băieţilor".

Craioveanu a făcut şi o scurtă analiză a meciului cu Serbia: "Nu meritam să pierdem. Prima repriză nu a fost aşa bună, dar a doua am jucat mai bine. Sârbii nu au făcut un meci extraordinar, dar ne-au costat fazele fixe. Îi putem învinge acasă la ei, cu Franţa va fi mai greu. Nouă ne lipseşte puţin fotbal la mijlocul terenului, nu avem un jucător care să fie capabil să dea ultima pasă. Un aspect pozitiv din meciul cu Serbia ar fi evoluţia lui Tănase, care are tupeu şi mobilitate".
Fostul internaţional s-a referit şi la evoluţiile lui Costea şi Dorel Stoica din meciul cu Serbia: "Costea a suferit mult în partea dreaptă, el este obişnuit să joace pe stânga şi este greu să se obişnuiască pe dreapta. Jocul echipei s-a schimbat după avansarea lui Stoica la mijloc. Dorel a jucat bine, a avut multe recuperări, a scos adversari din joc, a pasat printre linii, dar a avut ghinion la acel autogol".

"Avem şanse minime la calificare, mai ales că Franţa a câştigat un meci complicat cu Lituania. Serbia poate să-şi permită chiar şi două rezultate negative. Păcat, generaţia e destul de bună, dar a avut ghinion în momentele cheie", a încheiat Craioveanu, după care a opinat că "ideea cu schimbarea generaţiilor este o absurditate, un jucător este bătrân când crede el că este aşa, eu la 37 de ani am făcut poate cel mai bun sezon în Spania".

Echipa naţională a României a pierdut sâmbătă, pe teren propriu, în faţa Serbiei, scor 2-3, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2010.

Clasament: 1. Serbia 12p (5 j), 2. Lituania 9p (5j), 3. Franţa 7p (4j), 4. Austria 4p (4j), 5. România 4p (4j), 6. Insulele Feroe 1p (4j).

Următoare etapă a Grupei a 7-a se va disputa la 1 aprilie şi programează meciurile Austria-România şi Franţa-Lituania.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro