„Primele indicii par să confirme ipoteza unei bombe", au declarat oficiali din cadrul Administraţiei americane după prăbușirea avionului egiptean în Marea Mediterană. Pe aceeași pistă merg și rușii. Probabilitatea unui atac terorist este mai mare decât cea a unei defecţiuni tehnice în cazul avionului de pasageri dispărut joi dimineață de pe radare, a afirmat şi ministrul egiptean al Aviaţiei civile, Sherif Fatih. „Probabil este vorba de un act terorist, deocamdată nu avem certitudini", a precizat Sherif Fatih.
La bordul aparatului de tip Airbus 320 se aflau erau 56 de pasageri şi 10 membri ai echipajului. Este vorba de 30 de cetăţeni egipteni, de 15 francezi şi de cetăţeni din Marea Britanie, Belgia, Irak, Kuwait, Arabia Saudită, Sudan, Ciad, Portugalia, Algeria şi Canada.
Fuselajul avionului a fost descoperit vineri la prânz pe fundul mării, la aproape 300 de kilometri distanţă de ţărmul egiptean, iar la suprafaţa apei plutesc mai multe obiecte şi lucruri care au aparţinut pasagerilor. Însă niciun indiciu privind cauza dezastrului. Americanii au precizat că sateliţii de observaţie nu au detectat nicio explozie în punctul unde aeronava a dispărut de pe radare.
Încă o lovitură pentru turismul egiptean
Incidentele din ultimele luni ridică semne serioase de întrebare cu privire la gradul de securitate în aeronavele egiptene, temere care se răsfrânge asupra industriei turistice, afectată deja serios după primăvara arabă din 2011. Nici până astăzi nu s-a aflat cum a fost posibil ca în luna martie un bărbat să urce la bordul unei aeronave cu o centură de explozibil, chiar dacă ulterior s-a dovedit a fi falsă. El a deturnat avionul spre Cipru și a cerut doar să stea de vorbă cu fosta soţie.
Rămâne întrebarea: cum a reuşit să treacă de filtrele de control cu o imitaţie de centură cu explozibil? Este inexplicabilă această breşă în securitatea egipteană, mai ales că, în octombrie anul trecut, un avion al liniei ruse Metrojet care decolase de la Sharm El Sheik cu destinaţia Sankt Petersburg a fost doborât de militanţii Daesh deasupra peninsulei Sinai.
A fost un atentat revendicat de organizaţia teroristă care a şi publicat ulterior tipul de bombă artizanală plasată la bordul avionului. Explozibilul a spulberat practic aeronava, ale cărei rămăşiţe s-au întins pe o rază de 20 de kilometri pătraţi şi nimeni nu a supravieţuit. La bord erau 224 de oameni - pasageri şi membri ai echipajului.