Dacă la "Drumuri Naţionale" nu se face treabă, e vina PSD! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacă la "Drumuri Naţionale" nu se face treabă, e vina PSD!

Conducerea PDL Brăila este amuzată de recentele declaraţii critice ale preşedintelui Consilului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, referitoare la actuala conducere a secţiei locale a companiei "Drumuri naţionale". Liderii democrat-liberali sunt de acord că activitatea directoarei Corban lasă de dorit, dar îi amintesc lui Stancu de faptul că această direcţie a fost asumată politic de PSD şi deci el şi partidul său au menţinut-o în funcţie pe cea care acum este atât de dur criticată. "La «Drumuri Naţionale» este de foarte mulţi ani director doamna Corban şi a fost menţinută în post cu sprijinul PSD-ului. Aceasta a fost o direcţie asumată de către PSD şi dacă s-a observat acum o săptămână lispa de activitate a doamnei, e surprinzător pentru mine. E adevărat că, pe parcursul timpului, am observat şi eu că sunt unele probleme pe partea de drumuri naţionale, în judeţ. Se poate spune că există loc de mai bine în activitatea acestei direcţii", a spus ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PDL Giana Pătraşcu.
La rândul său, vicepreşedintele PDL Ion Ştefan a amintit că PSD-ul a avut o variantă pentru Corban şi anume fiul deputatului Viorel Balcan, însă s-a renunţat la idee, iar directoarea şi-a păstrat postul: "PSD-ul şi-a asumat responsabilitatea pentru «Drumuri Naţionale» şi iniţial, urma să fie pus juniorul Balcan în funcţia doamnei Corban, dacă vă amintiţi! Nu a fost discuţia aşa, nu e direcţia PSD-ului?".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro