Pentru a evita eventuale "lupte" dintre suporteri şi alte incidente la stadionul Municipal din Brăila, în timpul mediului Dacia Unirea Brăila- ASU Poli Timişoara, care se va disputa astăzi, începând cu ora 15.00, jandarmii vor fi în acţiune.
Reprezentanţii Jandarmeriei Brăila recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cei care merg la meci trebuie să ţină cont de faptul că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină sau să efectueze orice operaţiune cu materiale pirotehnice. Ca urmare, spectatorii nu au voie să introducă în arena sportivă astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă. De asemenea, este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte.
Participanţii la meci sunt atenţionaţi să ţină cont de recomandările forţelor de ordine, pe traseele către locul de desfăşurare a meciurilor, în apropierea şi în incinta arenei sportive.
Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază contractată de organizator.