Regulile de circulaţie pe drumurile publice au ca scop, printre altele, ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.
Îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice se fac de către Poliţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care are obligaţia să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora.
Atunci când eşti la volan, aminteşte-ţi că o sancţiune pe care o rişti în cazul încălcării regulilor de circulaţie este cel mai puţin grav lucru care ţi s-ar putea întâmpla! Ai putea plăti cu libertatea, cu viaţa sau sănătatea ta ori a celor dragi ţie pentru nesocotirea acestor norme. Aşa că:
- Nu uita niciodată, când urci într-un autovehicul, să îţi pui centura de siguranţă!
- Dacă nu ai un dispozitiv tip “mâini libere”, nu vorbi la telefon atunci când conduci maşina;
- Nu depăşi limitele maxime de viteză admise;
- Dacă ai consumat băuturi alcoolice, CEDEAZĂ VOLANUL!
Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau a consiliului judeţean.
Potrivit art. 2, pct. 21,22 şi 23 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată, constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
- desfacerea, comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în locurile publice, la intrarea în curţile şi în interioarele lor, cum sunt: spitale şi alte unităţi sanitare, centre de plasament al minorilor, unităţi şi instituţii de învăţământ şi educaţie, lăcaşuri de cult şi instituţii religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice în practicarea religiei respective, pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora;
- servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor;
- consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege.
În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective.
Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci.
În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani.