Daţi-l jos! Daţi-l jos din autobuz pe Săndulescu de la Braicar! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Daţi-l jos! Daţi-l jos din autobuz pe Săndulescu de la Braicar!

Nu sunt naiv să cred că simpla destituire a directorului Săndulescu va aduce o schimbare în bine la societatea Braicar. Dar, înainte de a mă gândi la necesitatea sau la rentabilitatea Braicar, aş vrea să nu mă mai intersectez în aceeaşi frază cu nen-tu Săndulescu. Omul şi-a atins deja culmea incompetenţei, deci este cazul să vină alt ageamiu să ducă de râpă societatea Braicar. Bă, şi un tinichigiu prost aş accepta să fie director la Braicar, numai să nu îl mai văd pe Săndulescu şef pe-acolo. Nu, nu am nimic cu Săndulescu, că doar nu am furat motorină împreună. Eu doar vreau să îl ajut să plece mai repede într-un concediu prelungit, în Bahamas sau aiurea, căci bănuiesc că îşi permite dpdv financiar să stea măcar 3-4 săptămâni pe o insulă exotică, cu slipul la soare. Dacă nu îşi permite, înseamnă că Săndulescu nu a fost doar un director prost, ci şi un hoţ nepriceput, ceea ce, cred eu, constituie o circumstanţă agravantă.
Mi s-a părut extrem de enervantă reacţia lui Săndulescu, atunci când a văzut că şoferii au intrat în greva spontană (dar bine organizată) din urmă cu două-trei zile. Săndulescu ştie clar că şoferii au dreptate, că umblă prin oraş cu nişte sicrie pe patru roţi, dar în loc să îşi vadă elegant de treaba lui (să se dea ocupat, cum se zice), directorul Săndulescu a apărut să îi îndemne pe şoferi să reia lucrul. Ok, fiind director general, era total aiurea ca Săndulescu să pactizeze cu protestatarii, ca şi cum ar fi fost lider de sindicat. Dar măcar putea să aibă bunul simţ să nu se dea mai viteaz decât ursul polar, să nu încerce să sugă la două ţâţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro