• Vasile Dunca este născut în 1998, are 1,92 m şi este extremă • ultima achiziţie a formaţiei brăilene vine de la BCM Olimpic Baia Mare • Cuza Sport a susţinut, miercuri, un amical la Dinamo Bucureşti
Cu cinci zile înainte de startul turului turneului semifinal al Ligii I la baschet masculin, Cuza Sport a reuşit să mai transfere un baschetbalist tânăr, de mare perspectivă. Este vorba despre Vasile Dunca, jucător care a activat până acum la BCM Olimpic Baia Mare. Dunca are 1,92 m şi este extremă. El a evoluat la loturile naţionale de juniori şi a reprezentat România la Campionatul European U18. “L-am urmărit de mai multe ori şi consider că este un jucător care ne poate ajuta foarte mult în această a doua parte a campionatului. Am reuşit să-l cooptăm în lotul nostru pe ultima sută de metri, mai precis miercuri, în ultima zi de transferuri, din acest motiv el va veni la Brăila abia în acest weekend”, a precizat Mircea Totolici, managerul clubului Cuza Sport Brăila.
În afară de Vasile Dunca, toţi jucătorii din lotul echipei Cuza Sport au evoluat miercuri seară în amicalul din deplasare cu Dinamo Bucureşti. Atât antrenorul Cătălin Ştefănescu cât şi managerul Mircea Totolici au considerat că a fost un test util, în perspectiva partiei pe care Cuza Sport Brăila o va disputa duminică în sala Polivalentă în compania echipei CN Aurel Vlaicu Bucureşti. “Toţi jucătorii au evoluat în amicalul cu Dinamo, a fost un antrenament foarte bun pentru noi. Au venit jucători noi şi lotul trebuie omogenizat prin astfel de acţiuni. Nu s-a ţinut scorul însă eu consider că am dat o replică pe măsura adversarei”, a mai spus Mirceas Totolici.
Echipa U16 de la Cuza Sport joacă duminică la CSU Ploieşti
În altă ordine de idei, tot duminică, dar de la ora 11.00, echipa de juniori U16 de la Cuza Sport va evolua la CSU Ploieşti, într-un meci contând pentru turul turneului semifinal grupa valorică A. Înaintea acestei partide formaţia brăileană se află pe locul al treilea, iar ploieştenii ocupă poziţia a şaptea, penultima din clasamentul seriei a II-a. Tot în acest weekend, echipa U18 de la Cuza Sport ar fi trebuit să evolueze la CSS Tg. Jiu, însă partida a fost amânată pentru data de 24 martie. “Avem două deplasări în aceeaşi zonă a ţării şi am decis să facem o singură deplasare, pe 24 jucăm la Tg Jiu iar a doua zi la CSS Mediaş”, a explicat Mircea Totolici.