Cuza Sport încheie en fanfare turul Ligii I | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cuza Sport încheie en fanfare turul Ligii I

baschetbaliştii brăileni au câştigat cu 80-59 la Agronomia Bucureşti şi au bifat al şaselea succes consecutiv • promovarea în Liga Naţională poate fi realizată la finalul actualului campionat • „Este cel mai bun sezon competiţional pentru echipele de baschet de la Cuza Sport”, a declarat antrenorul Mircea Totolici

 

Cuza Sport s-a impus şi în ultimul meci al turului Ligii I la baschet masculin, 80-59, în deplasare la Agronomia Bucureşti şi, cu maximum de puncte, este lidera grupei a 3-a. Un sezon excelent în urma căruia elevii antrenorilor Mircea Totolici şi Cătălin Ştefănescu sunt tot mai aproape de turneul semifinal, cel în care miza va fi promovarea în Liga Naţională. Baschetbaliştii de la Cuza Sport şi-au dorit să încheie cu victorii pe linie prima jumătate a competiţiei şi au reuşit să câştige şi ultimul joc din tur, cel de la Agonomia Bucureşti. O partidă în care brăilenii s-au impus în toate cele patru sferturi. Primul sfert a fost ceva mai echilibrat şi a fost singurul în care au condus la un moment dat bucureştenii. Cuza Sport a revenit în joc şI, graţie reuşitelor lui Voiculeţ şi Căpuşan, s-a impus cu 12-7. Formaţia brăileană a continuat pe aceeaşi linie şi a câştigat cu 25-21 şi sfertul al doilea. Pauza mare a fost un sfetnic bun pentru gruparea coordonată de Totolici şi Ştefănescu, iar Cuza Sport conducea la 16 puncte diferenţă, 59-43 înaintea ultimului sfert al partidei. Bucureştenii au avut o răbufnire de orgoliu, însă decişi să învingă clar, gruparea de la Dunăre a avut o prestaţie sigură şi s-a impus şi în ultimul act al meciului de la Bucureşti cu 21-16. „Victorie meritată. Suntem în grafic, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ că ne aşteată un retur destul de dificil. Dar eu am încredere în colegul meu, Cătălin Ştefănescu, îi văd pe jucători tot mai dornici de performanţă şi cred că ne îndreptăm cu paşi siguri spre Liga naţională”, a declarat antrenorul Mircea Totolici.

 

Pentru Cuza Sport au marcat Richard Mc Calop 25 puncte, Ciprian Ţelinoiu 13, Cristian Corneanu 13, Cezar Sandu 9, Andrei Căpuşan 7, Florin Voiculeţ 6, Claudiu Lungu 5, Şerban Halici 2. Au mai jucat Răzvan Chiscănenau, Alex Stănculea, Eduard Urdă.

 

La U18 Cuza Sport este deja calificată la turneul semifinal

Cuza Sport a câştigat cu 56-40 la CSS Unirea Iaşi, iar cu două etape înainte de finalul returului Campionatului Naţional rezervat juniorilor U18 echipa antrenată de Mircea Totolici este deja calificată la turneul semifinal. Formaţia brăileană a evoluat foarte bine în primul sfert, iar la finalul lui conducea cu 17-11, toate punctele brăilenilor fiind realizate de Stănculea şi Chiscăneanu. Baschetbaliştii pregătiţi de Mircea Totolici au continuat să facă legea în teren, iar la pauza mare aveau un avans de 11 puncte, 29-18, în faţa echipei ieşene. Formaţia gazdă a profitat de o relaxare a brăilenilor şi a câştigat cu 12-10 sfetul al treilea, dar  antrenorul Mircea Totolici a intervenit la ultima pauză a meciului astfel că brăilenii au demonstrat că sunt mai buni decât adversarii lor şI, după o prestaţie foarte bună, au câştigat cu 17-10 ultimul sfert şi partida. U succes care o plasează pe Cuza Sport între cele mai bune 16 echipe U18 din România. Pe 10 decembrie Cuza Sport va juca la Triumph Rădăuţi, iar o săptămână mai târziu, în ultima etapă, brăilenii vor evolua în Sala Polivalentă în compania echipei Triumph Galaţi, un joc în care se va decide câştigătoarea grupei a 2-a.

Pentru Cuza Sport au marcat Răzvan Chiscăneanu 15 puncte, Alex Stănculea 12,  Eduard Urdă 12, Eduard Trifan 5, Alexandru Marin 4, Dragoş Viuleţ 4, Dragoş Alexandru 3, Paul Chirilov 1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro