• baschetbaliştii brăileni vor evolua în prima etapă a turului în compania echipei CN Aurel Vlaicu Bucureşti • săptămâna viitoare Cuza Sport îşi întăreşte lotul cu patru - cinci jucători valoroşi
În etapa inaugurală a turneului semifinal al Ligii I la baschet masculin, Cuza Sport Brăila va evolua în Sala Polivalentă din Brăila în compania echipei CN Aurel Vlaicu Bucureşti. Un meci interesant între câştigătoarele grupelor din care au făcut parte cele două formaţii. Săptămâna viitoare baschetbaliştii de la Cuza Sport vor începe pregătirile în vederea părţii a doua a competiţiei, în lotul echipei brăilene urmând să survină o serie de modificări atât în privinţa plecărilor, cât şi în cea a sosirilor pe malul Dunării. Cuza Sport se va întări cu patru - cinci jucători pentru că doreşte să se califice între primele patru formaţii şi, apoi, să se lupte pentru accederea în Liga Naţională.
Programul primei etape a turneului semifinal, care va avea loc în jurul datei de 26 februarie:
CS VSK C Miercurea Ciuc – CSU Ştiinţa Bucureşti
Rapid Bucureşti – BC Timba Timişoara
Politehnica Iaşi – Universitatea Cluj Napoca
Cuza Sport Brăila – CN Aurel Vlaicu Bucureşti
Programul echipei brăilene în cadrul turului turneului semifinal:
Etapa 1: Cuza Sport Brăila – CN Aurel Vlaicu Bucureşti
Etapa a 2-a, 5 martie: Universitatea Cluj – Cuza Sport Brăila
Etapa a 3-a, 12 martie: Cuza Sport Brăila – CS VSK C Miercurea Ciuc
Etapa a 4-a: partida Cuza Sport Brăila – Politehnica Iaşi nu se dispută
Etapa a 5-a, 19 martie: Cuza Sport Brăila – Ştiinţa Bucureşti
Etapa a 6-a, 26 martie: Cuza Sport Brăila – Rapid Bucureşti
Etapa a 7-a, 2 aprilie: BC Timba Timişoara – Cuza Sport Brăila
La juniori Cuza Sport are adversare de top, în acest weekend
În etapa a 5-a a turneului semifinal grupa valorică A, echipele de juniori ale clubului Cuza Sport vor evolua, în acest weekend, pe teren propriu: la U18 formaţia brăileană va juca sâmbătă, de la ora 12.00, în Sala Polivalentă în compania echipei U BT Cluj Napoca, principala candidată la titlul de campioană naţională în acest sezon competiţional, iar la U16 baschetbaliştii brăileni se vor “duela” duminică, de la ora 14.00, tot în Polivalentă, cu BC SLAM Bucureşti.