Cutremur de 5,8 pe scara Richter, în Marea Neagră | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cutremur de 5,8 pe scara Richter, în Marea Neagră

Ultimul seism a avut loc în România pe 25 aprilie, având magnitudinea de 5,3 pe scara Richter.

Experţii seismologi susţin că, în România, cutremurele de magnitudine mare (peste 7 grade) se produc cu o periodicitate de 30-40 de ani. Ultimele trei seisme majore despre care există informaţii s-au produs în anii 1908, 1940 şi 1977.

Ultimul cutremur devastator din România a avut loc în seara zilei de 4 martie 1977, care a avut o magnitudine de 7,2 grade. În urma acestui cutremur au murit peste 1.500 de oameni, majoritatea în Capitală.

Seismul va fi urmat de replici de magnitudine mai mică

Seismul înregistrat, miercuri, în România, va fi urmat de câteva replici mai slabe ca intensitate, fiind vorba despre un cutremur crustal (de suprafaţă), într-o zonă activă seismic, a declarat, pentru NewsIn, directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian.

Zona în care s-a produs cutremurul este una cunoscută ca fiind activă seismic. De obicei, magnitudinea seismelor din zonă nu depăşeşte 4 pe scara Richter, dar sunt posibile şi seisme mai puternice, în 1901 înregistrându-se un cutremur cu magnitudinea de peste 7 pe scara Richter, conform lui Radulian.

Cutremurul care s-a produs în jurul orei 10,50 este unul crustal, înregistrându-se la o adâncime de 20 de km în Marea Neagră. "În zonă, avem de-a face cu o falie activă. S-a produs o mişcare pe falie, care i-a perturbat sistemul, acum aşteptându-ne la o rearanjare care se produce prin cutremure mai mici", explică Radulian.

Cutremurul a durat foarte puţin, în jurul a două secunde, propagarea undelor durând mai mult, în jurul a câteva secunde. Durata înregistrată de aparate, pentru Bucureşti, a fost de câteva sute de secunde, a precizat Radulian. "Cutremurul a fost prea mic pentru a produce un tsunami, nu a fost la distanţă mare de ţărm, el resimţindu-se mai mult pe teritoriul Bulgariei", spune Mircea Radulian.

Epicentrul seismului s-a înregistrat la graniţa României cu Bulgaria, în zona Mării Negre, la 20 de km adâncime, având o magnitudine de 5,5 pe scara Richter. În zona centrală, intensitatea a fost de 7 pe scara Richter.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro