Curtea supremă a câştigat al treilea proces cu Finanţele, deschis pentru deblocarea contului de salarii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Curtea supremă a câştigat al treilea proces cu Finanţele, deschis pentru deblocarea contului de salarii

Executorie de drept. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare", se arată în pronunţare.

Acţiunea instanţei supreme a fost depusă pe 21 iulie, procesul judecându-se în doar două zile de la înregistrare, la un complet de urgenţe.
Astfel, reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au cerut, joi, instanţei, să oblige Ministerul Finanţelor Publice la plata drepturilor băneşti pentru luna iunie, care să includă şi sporul de stres de 50%, prin deblocarea contului de salarii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că refuzul de viză al controlorului delegat al Ministerului Finanţelor Publice este nejustificat şi reprezintă un "exces de putere". De cealaltă parte, consilierul juridic al Ministerului Finanţelor Publice a explicat că instituţia Curţii de Conturi a confirmat refuzul de viză pe care l-a considerat justificat. Prin urmare, MFP a susţinut că Înalta Curte ar fi putut contesta doar acest act al Curţii de Conturi şi, din această cauză, a ridicat excepţia inadmisibilităţii.

Instanţa supremă a mai cerut Curţii de Apel Bucureşti să oblige MFP să deblocheze contul de salarii în termen de o zi de la hotărâre.
La cererea Ministerului Finanţelor Publice, Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea, pentru vineri dimineaţă, pentru ca Ministerul să depună concluzii scrise.

Reprezentanţii MFP au cerut judecătorului, la termenul de joi, amânarea procesului, având în vedere că acţiunea a fost depusă marţi, iar timpul pentru pregătirea apărării a fost unul scurt. De asemenea, MFP a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate, respinsă, însă, de judecător, după care l-a recuzat pe acesta. Conducerea CAB a respins cererea de recuzare şi acelaşi judecător a continuat procesul.

Acesta este al treilea proces deschis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Ministerului Finanţelor, după ce angajaţii ÎCCJ nu şi-au ridicat salariile pentru luna iunie.

Pe 16 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a dispus amendarea ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea, cu 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere a plăţii sporului de 50% pentru angajaţii instanţei supreme, pentru că nu a respectat decizia CAB privind aceste sporuri. Decizia CAB din 9 iulie, pentru nerespectarea căreia magistraţii au intentat acest proces, anula executarea adresei Ministerului Finanţelor, prin care s-a anunţat că salariile angajaţilor de la ÎCCJ nu vor mai include sporul de stres.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro