Judecătorii Curţii Constituţionale au admis, ieri, excepţia de neconstituţionalitate ridicată la articolul care defineşte abuzul în serviciu în Codul penal, indicând şi modul în care acest articol poate deveni constituţional. Nu e clar în acest moment dacă acest articol va trebui doar interpretat de instanţe în sensul ridicat de Curte sau va trebui modificat în mod expres în Parlament.
Pe de altă parte, articolul din legea specială 78/2000, în baza căruia sunt anchetate numeroase dosare de către DNA, a fost declarat constituţional, excepţia ridicată de Alina Bica fiind respinsă în acest caz. Infracţiunile de abuz în serviciu ale demnitarilor sunt anchetate în baza legii speciale 78/2000, nu a Codului penal.
Totodată, Curtea Constituţională a decis ca sintagma „în mod defectuos", cuprinsă în definirea abuzului în serviciu în Codul penal, să fie înlocuită cu sintagma „prin încălcarea legii". Decizia de ieri a fost luată în unanimitate de judecătorii CCR.
DNA merge mai departe
Potrivit unui comunicat DNA, „în rechizitoriile trimise în judecată, se regăsesc, în perioada 2010-2015, 1.824 de infracţiuni încadrate ca abuz în serviciu contra intereselor publice, conform art. 13 indice 2 din Legea 78/2001, privind privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, un vârf fiind înregistrat în 2015. În 2010, DNA a investigat 141 de cazuri de abuz în serviciu contra intereselor publice. În 2011 - 235 de infracţiuni. În 2012 - 115 infracţiuni. În 2013 - 268 de infracţiuni. În 2014 - 464, iar în 2015 - 601".
Litera de lege
În încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 2 februarie 2016, prin care s-a decis trimiterea excepţiei de neconstituţionalitate la CCR, instanţa a reţinut unul din motivele invocate de Alina Bica în ridicarea excepţiei: „S-a susţinut că sintagma folosită de legiuitor «nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos» este prin ea însăşi neprevizibilă, întrucât permite o marjă de apreciere mult prea largă, astfel că orice act chiar dacă este îndeplinit în conformitate cu legea, poate fi apreciat ca defectuos. Făcându-se referiri la interpretarea dată în practica acestei noţiuni, s-a susţinut că modalitatea «ideală», «perfectă» de îndeplinire a unui act este cunoscută doar de procurorul de caz, care ar putea sau nu să fie împărtăşită de judecătorul cauzei, dar care nu este cunoscută de funcţionarul public însărcinat să îndeplinească actul respectiv. Astfel, funcţionarul nu cunoaşte conduita aceasta «ideală» pe care ar trebui să o urmeze şi căreia ar trebui să i se conformeze, dar cu toate acestea, este tras la răspundere penală pentru o faptă pedepsită extrem de grav".
Opinia curţii supreme a fost însă alta decât cea exprimată ieri de Curtea Constituţională. Înalta Curte a opinat, în încheierea din 2 februarie, că formularea din lege este suficient de clară: „Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 297 alin. 1 Cod penal şi art.132 din Legea nr.78/2000 respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, nefiind contrare dispoziţiilor art.1 alin. 5 din Constituţie şi nici prevederilor care reglementează dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 21 alin. 3 din Constituţie, republicată, respectiv în art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Astfel, art. 297 alin. 1 Cod penal este redactat cu suficientă claritate inclusiv din perspectiva noţiunii de «îndeplinire defectuoasă», formularea largă fiind utilizată pentru a acoperi orice încălcare a atribuţiilor de serviciu prevăzute de legi, regulamente, fişe ale postului etc., care are urmarea imediată prevăzută de lege. Textul permite oricărui destinatar să îşi regleze comportamentul prin raportare la atribuţiile sale concrete de serviciu (inclusiv să îşi stabilească «comportamentul la care face trimitere apărarea»), dar şi instanţelor să analizeze, în raport de aceleaşi atribuţii de serviciu ale persoanei acuzate, dacă acestea au fost respectate sau nu".
