Cursuri de bucătari pentru deţinuţii de la Penitenciarul Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cursuri de bucătari pentru deţinuţii de la Penitenciarul Brăila

Un număr de 14 deţinuţi din cadrul Penitenciarului Brăila au început cursurile de formare în meseria de bucătar. Acesta este doar un prim modul de cursuri, care se desfăşoară în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. Astfel, Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană (CRED) a demarat pe 1 iulie, proiectul "Economia Socială - O nouă provocare în inserţia pe piaţa muncii a detinuţilor", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul vizează crearea de noi instrumente de inserţie profesională a persoanelor aflate în detenţie prin intermediul structurilor economiei sociale. Proiectul se desfăşoară în 3 regiuni de dezvoltare - Bucureşti-Ilfov, Sud-Est şi Sud-Muntenia - pe o perioadă de 3 ani şi vizează, ca principal grup ţintă, 356 de deţinuţi.
Penitenciarul Brăila, în baza parteneriatului încheiat cu organizaţia CRED, a început derularea proiectului, constând în organizarea de cursuri de formare profesională în diverse meserii, în concordanţă cu cerinţele pieţei muncii, pentru deţinuţii care se pregătesc pentru liberare. Proiectul se derulează pe o perioada de 3 ani şi prevede calificarea unui număr de 56 de bucătari, 50 de legumicultori şi 30 de frizeri. "În data de 7 decembrie a avut loc deschiderea primului curs de calificare în meseria de bucătar, cu o durată de 6 luni, care va fi structurat pe două module, pregătire teoretică şi practică. Primii beneficiari ai acestui curs de calificare sunt 14 persoane private de libertate cu abilităţi în arta preparatelor culinare. Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea mecanismelor şi instrumentelor de economie socială în vederea creşterii şanselor de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate", a precizat scms. Simona Kober, purtător de cuvânt al Penitenciarului Brăila.

Partenerii implicaţi în derularea proiectului sunt Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti, Penitenciarul Brăila, Penitenciarul de femei Târgşor, SC Monoprix SRL Brăila, European Think Pour la Solidarite Belgia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro