• taximetriştii brăileni şi-au majorat tarifele ajungând aproape de limita maximă de 2,5 lei/km • scumpirea carburanţilor şi a pieselor de schimb au fost principala cauză a acestei modificări de tarif
Firmele locale de taxi au majorat tarifele practicate apropiindu-se de limita maximă stabilită de consilierii municipali de 2,5 lei/km. De câteva săptămâni operatorii au ridicat la aproape 2,4 lei/km tariful de zi practicat în cursele interne, faţă de 1,7 - 1,9 lei per kilometru, cât costa astă toamnă o cursă prin oraş. Decizia a fost luată, spun surse din piaţă, în contextul în care preţul carburanţilor în ultima perioadă a tot urcat pe fondul implementării supraacizei. În paralel, se plâng taximetriştii brăileni, a crescut şi preţul pieselor de schimb şi, la modul general, costul afacerii în domeniul taximetriei. Cum vechile tarife erau în vigoare de mai mulţi ani şi fuseseră menţinute la un nivel scăzut tocmai pentru a nu-şi pierde clienţii, o bună parte dintre operatorii de profil au încheiat anul 2016 pe pierdere ori şi-au văzut puternic diminuate profiturile.
De exemplu, date statistice multianuale arată că primele 5 firme brăilene din punct de vedere al dimensiunii afacerii, au raportat în 2016 o Cifră de Afaceri cumulată de 1,413 milioane lei, în scădere faţă de 2015 când era la 1,46 milioane lei. La fel s-a întâmplat şi cu profitul: de la 165.482 lei profit net în 2015, operatorii de taxi analizaţi au raportat în 2016 profituri cumulate de doar 29.418 lei.
De precizat că, la Brăila, tariful pentru serviciul de taxi, în vigoare la acest moment, valabil din 2007, este între 1 leu şi 2,5 lei/km. Ca termen de comparaţie, taximetriştii din Bucureşti au majorat în cursul lunii octombrie anul curent tariful practicat de la aproape 1,4 lei/km la 1,7 lei/km. Ce-i drept, nevoia de transport în Brăila, cel puţin pentru serviciul de taximetrie, este cu mult sub nivelul capitalei.