Cinci persoane au fost rănite şi apoi spitalizate după ce au participat la celebra cursă cu tauri organizată pe străzile din oraşul Pamplona, luni, în prima zi a Festivalului San Fermin, una dintre cele mai renumite sărbători populare din Spania, informează AFP, citat de mediafax.ro
"A fost o cursă agreabilă, curată, taurii nu s-au distanţat între ei şi nu au căzut", a comentat un expert, Jaime Morcillo, un "banderillero", matador de coride, venit din oraşul Albacete.
La vârsta de 36 de ani, el a participat pentru a cincea oară la cursele din Pamplona, "una dintre cele mai mari serbări cu tauri din lume", care atrage în fiecare an, în iulie, sute de mii de persoane în acest oraş din nordul Spaniei.
În 2 minute şi 25 de secunde, taurii de coride, escortaţi de şase boi care le arată traseul, au parcurs distanţa de 848,6 metri de pe străzile înguste şi alunecoase din Pamplona, în urma mulţimii de alergători, dintre care cei mai temerari încercau să se apropie de animale şi chiar să le atingă în timpul cursei.
Este un exerciţiu întotdeauna periculos, întrucât în rândul alergătorilor există nu doar experţi, ci şi novici, iar comportamentele animalelor sunt imprevizibile.
Traseul se încheie în faţa porţilor arenei din Pamplona, unde taurii sunt ucişi, în timpul unei coride tradiţionale. Această practică este denunţată cu regularitate de asociaţiile care militează pentru protecţia animalelor.
Luni dimineaţă, un alergător spaniol, în vârstă de 52 de ani, a fost rănit de coarnele unui taur în timpul acestei curse. Starea de sănătate a pacientului nu este considerată gravă.
Alte patru persoane au fost spitalizate, dintre care trei din cauza traumatismelor suferite, potrivit serviciilor de urgenţe. Crucea Roşie afirmă că în total 37 de persoane au primit îngrijiri medicale, de cele mai multe ori la faţa locului.