Cursa cu mopedul s-a terminat la spital pentru doi copii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cursa cu mopedul s-a terminat la spital pentru doi copii

Doi copii care se aflau pe un moped au fost loviţi de o maşină, duminică, în jurul orei 20.30, în cartierul Hipodrom. Deşi nu aveau nici permis de conducere, iar mopedul nu era înregistrat, aceştia s-au aventurat pe străzile Brăilei. Din păcate, cursa pentru ei s-a terminat la Spitalul Judeţean.
Minorii se plimbau pe aleea ce desparte blocurile A25 de A27, iar în momentul în care au pătruns în intersecţia cu strada Hipodrom, un autoturism a dat peste ei. La volan se afla brăileanul Mircea A., de 36 de ani, care se deplasa dintre strada Şcolilor către strada Pietăţii.
În urma impactului, conducătorul mopedului, care are doar 10 ani, dar şi pasagerul acestuia, de 12 ani, au suferit leziuni corporale. Ambulanţa sosită imediat la locul accidentului i-a preluat şi transportat la spital pe cei doi minori. Copilul care conducea mopedul s-a lovit destul de rău la piciorul drept, motiv pentru care a fost internat la Secţia Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.
"Poliţiştii au desfăşurat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat şi conducerea pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere. De asemenea, poliţişti din cadrul Biroului Rutier extind cercetările şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încredinţare a unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere", a precizat agent şef adjunct Camelia Bucur, din cadrul Compartimentului Relaţii Publice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro