• în perioada 17-28 iulie, Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, în colaborare cu Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu”, a organizat „Clubul de vacanță 2023” • secondați de marinarii militari, copiii au învățat să facă noduri marinărești și au confecționat brățări și sticle împletite • cursul de matelotaj s-a încheiat cu o vizită în Portul Militar Brăila • pe 5 august, pe Faleza Dunării, brăilenii pot vizita navele de luptă, în cadrul Zilei Porților Deschise
„Clubul de Vacanță 2023” și atelierul de matelotaj organizate, în perioada 17-28 iulie, de Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu”, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, s-a încheiat, cum era de așteptat, cu o vizită în Portul Militar Brăila. Momentul a fost așteptat cu nerăbdare de copiii care, pe tot parcursul cursului (desfășurat la sediul BJPI din Piața Poligon), au învățat despre instrumentele și materialele marinărești pe care aveau să le descopere la bordul navelor de luptă. Cei mici au fost însoțiți de managerul bibliotecii publice brăilene, Dragoș Neagu.
Potrivit unor surse din cadrul Flotilei Fluviale, la finalul atelierului desfășurat în cadrul „Clubului de Vacanță 2023”, fiecare elev a finalizat câte un proiect cu elementele de matelotaj învățate în cele două săptămâni de curs. Lucrările vor fi expuse în ziua de 5 august a.c., în cadrul evenimentului Ziua Porților Deschise, organizat de Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” Brăila, pe Faleza Dunării, chiar înaintea mult-așteptatei Zile a Marinei și a sărbătorii Sfintei Marii. Cu acest prilej, brăilenii pot vizita navele militare și pot revedea tehnica de luptă, echipamentele și armamentul bravilor marinari militari.
Devenită, deja, tradiție, colaborarea dintre Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” și Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, a purtat anul acesta numele de „Clubul de Vacanță 2023” și s-a desfășurat în perioada 17-28 iulie. Încă din prima zi, în cadrul atelierului de matelotaj, marinarii militari le-au prezentat micilor mateloți instrumentele și materialele marinărești, apoi au trecut la executarea mai multe tipuri de noduri marinărești, pregătind, totodată, materialele de lucru pentru confecționarea de brățări și sticle împletite. Cei mici au fost fascinați de prezentarea făcută de marinarii militari.