Un taximetrist brăilean a efectuat o cursă gratis, până în oraşul Ianca. Clientul era un adolescent de 18 ani, care a mers cu taxiul până în localitatea de domiciliu, însă nu a plătit cursa, în valoare de 90 lei. La destinaţie, tânărul a coborât din maşină, motivând că merge să aducă banii, însă nu s-a mai întors.
Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Ianca au desfăşurat activităţi în teren şi l-au identificat pe suspectul comiterii unei infracţiuni de înşelăciune, Andrei B. (18 ani), din Ianca. El a comis fapta la data de 12 ianuarie 2015, ora 01.00, când ar fi solicitat unui taximetrist, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Brăila, să îl transporte din municipiu până în oraşul Ianca. Tânărul a stabilit cu taximetristul să-i plătească cursa la destinaţie. "Ajunşi în oraşul Ianca, în dreptul unui bloc, cel în cauză l-ar fi rugat pe taximetrist să aştepte pentru a aduce banii şi a-i plăti contravaloarea cursei (90 lei), însă acesta nu a revenit. Poliţiştii au recuperat în totalitate prejudiciul şi i-au întocmit tânărului de 18 ani dosar penal pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.