• cauza a ajuns pe rolul instanţei încă din 2015, însă până acum nu s-a luat vreo decizie • poliţiştii spun că şi ei aşteaptă cu sufletul la gură să li se dea verdictul • ultimul termen de judecată în acest dosar complex, cu acuzaţii grave la adresa agenţilor de la Rutier, a fost vinerea trecută, însă s-a dispus din nou amânarea pentru continuarea audierii martorilor
Aflat pe rolul instanţei de judecată încă din toamna anului 2015, dosarul “Mită la Poliţişti”, în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie 22 de agenţi de poliţie, s-a cam “înţepenit”. Amânările au venit una după alta, ultima chiar vinerea trecută, urmând să se continue audierea martorilor în cauză. Poliţiştii acuzaţi că au luat mită aşteaptă şi ei, cu sufletul la gură, sentinţa instanţei, mai ales că mulţi dintre ei susţin că sunt nevinovaţi. Se pare însă că mai au de aşteptat până vor afla verdictul. Până li se va stabili vinovăţia sau nevinovăţia, agenţii de la Poliţia Rutieră cercetaţi în dosar sunt puşi la dispoziţia conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi fac doar ce li se spune, fără a-şi putea desfăşura activităţile curente.
În noiembrie 2015 a început efectiv judecata, asta după ce au fost respinse excepţiile invocate în cauză, de către inculpaţi, şi s-a stabilit că rechizitoriul procurorilor rămâne “în picioare”, nefiind constatate nereguli. Procurorii au dispus trimiterea în judecată a poliţiştilor de la Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, primul termen fiind stabilit pentru 17 noiembrie 2015. În dosarul “Mită la Poliţişti”, pe lista inculpaţilor sunt 22 de agenţi de la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului, ridicaţi în mai 2015 de procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie şi acuzaţi că au luat mită. Este vorba despre agenţii Dragoş Pascu, Emanuel Ion, Daniel Meiroşu, Cristian Bălan, Florian Valentin Oprescu, Alin Petrişor Paraleu, Fănel Podaru, Marius Bunea, Daniel Hagiu, Marius Simion, Cosmin Valentin Mei-Roşu, Valentin Eugen Bunea, Aurelian Emanuel Cioroiu, Gheorghe Manea, Ionuţ Grigoriu, Alexandru Constantin, Stănică Fărcaş, Victor Burlacu, Dragoş Constantin Custură, Ionuţ Urse, Adrian Ilie şi Adrian Ionuţ Mocanu. Ulterior, ei au fost trimişi în judecată de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie. În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat faptul că agenţii au încasat bani necuveniţi, în mod repetat, şi aveau unele metode, bine puse la punct, pentru a intra în posesia sumelor, astfel încât să nu fie observaţi. “În perioada decembrie 2014 - aprilie 2015, inculpaţii, agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila - Biroul Rutier şi Biroul de ordine publică, au primit bani sau alte foloase necuvenite din partea unor conducători auto care erau depistaţi în trafic că au încălcat normele legale referitoare la regimul rutier, în schimbul nesancţionării acestora. Sumele de bani primite de către inculpaţi variau între 100 şi 1.500 de lei şi erau remise poliţişilor, fie în documentul RCA, fie în palmă cu ocazia strângerii de mână sau în portbagajul autoturismului din dotare. Modul de operare precaut şi planificat al inculpaţilor, precum şi limbajul codificat utilizat în a pretinde sume de bani, denotă o specializare şi o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze identificarea şi tragerea la răspundere penală. În vederea efectuării cercetărilor în cauză s-a dispus autorizarea unor investigatori sub acoperire”, au stabilit procurorii care s-au ocupat de caz. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Brăila.
Reamintim că, în dimineaţa zilei de 11 mai 2015, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au dat “năvală” la Poliţia Rutieră Brăila, unde au avut loc descinderi în forţă. Au fost efectuate percheziţii domiciliare în 16 locaţii situate pe raza judeţului Brăila, din care trei la sediul unor unităţi de poliţie, fiind vizate în total 35 de persoane, din care 26 angajaţi MAI.