Curăţenia de pe bulevardul Dorobanţilor s-a lovit de maşinile unor locatari îndărătnici | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Curăţenia de pe bulevardul Dorobanţilor s-a lovit de maşinile unor locatari îndărătnici

Aşa cum anunţau zilele trecute, autorităţile brăilene continuă curăţenia de primăvară, începută din 29 februarie, atât în cartiere cât şi pe cele mai importante artere rutiere ale municipiului. În noaptea de miercuri spre joi, s-a acţionat pe bulevardul Dorobanţilor, pe tronsonul cuprins între Str. 1 Decembrie 1918 şi Str. Albinei. Firma RER a încercat să măture carosabilul, dar şi să răzuiască nisipul amenstecat cu pământ care s-a acumulat lângă borduri, în urma acţiunilor de deszăpezire de pe parcursul iernii. Pe anumite porţiuni, însă, munca celor de la RER a fost zădărnicită de câteva maşini parcate "în spic" pe banda întâi a bulevardului. Proprietarii autoturismelor respective nu au eliberat zona, deşi Poliţia Locală a anunţat încă de dimineaţă faptul că pe parcursul serii şi al nopţii va avea loc o amplă acţiune de curăţenie, iar banda întâi, care de obicei este ocupată cu maşini parcate, trebuie să fie liberă. Conducerea Primăriei speră, totuşi, ca, pe măsură ce văd despre ce este vorba, locatarii bulevardului să devină mai cooperanţi. "Nu toţi conducătorii auto au înţeles şi au acceptat această curăţenie de noapte. În timp, după ce vor vedea rezultatele, sperăm să fie mai cooperanţi", a declarat viceprimarul Doiniţa Ciocan. Aceasta a precizat că, după ce se vor mătura şi răzui corespunzător, arterele rutiere vor fi şi spălate mecanic. Operaţiunea de spălare se va face însă, după ce vremea se va mai încălzi, a precizat viceprimarul Ciocan. Pe rând, toate tronsoanele bulevardului Dorobanţilor, dar şi ale altor artere principale ale oraşului, vor intra în curăţenie, Primăria făcând apel la toţi şoferii să îşi mute maşinile din locurile unde parchează de obicei, atunci când vor fi anunţaţi că în zona unde locuiesc vor acţiona firmele de salubritate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro