Cuplurile care dorm dezbrăcate sunt mai fericite | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cuplurile care dorm dezbrăcate sunt mai fericite

Persoanele care dorm dezbrăcate au o căsnicie mai fericită, potrivit rezultatelor unui sondaj publicat recent în Marea Britanie. Astfel, 57% dintre participanţii la studiu care au spus că dorm dezbrăcaţi au declarat că sunt fericiţi în cuplu. Prin comparaţie, 48% dintre respondenţii care au spus că poartă pijamale pe timpul nopţii, 43% dintre cei care se îmbracă cu cămăşi de noapte şi 38% dintre cei care poartă salopete de noapte s-au declarat fericiţi în căsnicie, informează dailymail.co.uk, citat de mediafax.ro.
Stephanie Thiers-Ratcliffe, reprezentant al Cotton USA, compania pentru care a fost realizat sondajul, a declarat: "Sunt foarte mulţi factori care pot afecta sănătatea unei relaţii". "Dar unul dintre aceştia este trecerea cu vederea peste atmosfera din dormitor. Aşternutul patului este delicat cu pielea, încurajând intimitatea", a mai spus aceasta.
De asemenea, studiul, la care au participat 1.004 britanici, a arătat că obiceiurile din dormitor ale partenerului influenţează relaţia de cuplu. Astfel, jumătate dintre persoanele chestionate se simt deranjate de obiceiul de a mânca în pat al partenerului de viaţă, 59% urăsc ca rufele murdare să fie lăsate pe podea şi 23% nu suportă ca partenerul să poarte şosete în pat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro