Cuplurile «de aur» premiate de municipalitate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cuplurile «de aur» premiate de municipalitate

Premierea cuplurilor care au sărbătorit nunta de aur a devenit o tradiţie la Brăila. Cu ocazia Sfântului Nicolae, ocrotitorul oraşului, primarul Aurel Simionescu a premiat, joi, 51 de familii care au peste 50 de ani de căsătorie.
Cea mai longevivă căsnicie din cadrul acestei ediţii a fost a familiei Canditatu Petre şi Leanca. Aceştia au împlinit deja 57 de ani de când şi-au spus "DA!" în faţa ofiţerului Stării Civile. D-l Canditatu ne-a dezvăluit reţeta căsătoriei de durată: "Secretul a fost seriozitatea, că dacă vrei să transformi căsătoria într-o aventură, nu-ţi aduce nimic în viaţă. Deci, am pornit în constituirea căsniciei pe încredere, pe dragoste şi cu speranţa că pe viitor va fi din ce în ce mai bine. Soţia nu a putut fi prezentă, deoarece face un tratament, dar e bine şi poate mai apucăm încă 50 de ani împreună".
Primăria şi Consiliul Local le-a oferit tuturor cuplurilor din sală câte o diplomă, o floare, dar şi un premiu în bani.
"Cei care sunteţi astăzi aici şi aveţi peste 50 de ani de căsătorie, ştiţi că în aceşti ani mulţi intervin şi lucruri plăcute, şi mai puţin plăcute, că aşa este în viaţă. Puterea de a trece peste lucrurile mai puţin plăcute şi de a ne bucura de cele plăcute, cred eu că ţine ceea ce numim căsnicie!", a precizat primarul Aurel Simionescu.
Festivitatea a început cu un mic recital susţinut de elevii Liceului de Artă "Hariclea Darclee" şi Corul Orfeus, sub îndrumarea prof. Maricica Lupu. Aceştia au cântat şi i-au încântat pe cei din public cu colinde şi cântece din folclorul românesc.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro