• de data asta, reprezentantul TV Brăila a obţinut locul I, însă colegii noştri i-au suflat în ceafă, ocupând locurile II şi III • competiţia a fost organizată, ieri, de Garnizoana Brăila, premergător Zilei Armatei României, care se va sărbători pe 25 octombrie
Cu ocazia apropiatei Zile a Armatei României, care se va sărbători pe 25 octombrie, Garnizoana Brăila le-a oferit, ieri, jurnaliştilor brăileni ocazia de a demonstra că ştiu să ia la ţintă şi altceva decât subiecte de presă. Cum ar fi banala „ţintă cerc” aflată la mai bine de 100 de metri distanţă... Totul în cadrul deja tradiţionalei „Cupe a Presei la Tir”!
Cum redacţiile din Brăila nu mai sunt ceea ce erau odată, sau mai bine zis câte erau odată, doar şapte ziarişti au onorat invitaţia Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” şi s-au prezentat, ieri, la ora 11.00, la Poligonul Cazasu, cunoscut brăilenilor mai mult sub denumirea „poligonul Vulpea”, de lângă municipiu.
S-a tras, ca de obicei, mai întâi cu pistolul mitralieră, asupra ţintei aflată la 100 de metri, apoi cu pistolul Carpaţi, distanţa până la ţintă scăzând, în conformitate cu calibrul şi dimensiunea armei, la doar 20 de metri.
Până la un punct, concursul a decurs în nota obişnuită, colegii noştri Nicu Stupariu şi Florentin Coman obţinând un punctaj bun şi foarte bun după tragerea cu pistolul mitralieră, de 66, respectiv 88 de puncte, din 100 posibile. Părea că unul dintre ei va ocupa locul I la finalul competiţiei, însă Vasilică Popescu, cameramanul TV Brăila, nu a vrut să lase lucrurile aşa. La proba a doua, cea cu pistolul Carpaţi, acesta a reuşit să-şi depăşească net competitorii, iar când s-au adunat punctele şi s-a tras linie, a ieşit pe primul loc. Pe locul doi s-a clasat Florentin Coman - „Obiectiv – Vocea Brăilei”, iar pe trei Nicu Stupariu - „Obiectiv – Vocea Brăilei”.
Obişnuită cu podiumul, de data asta Gina Bahor, corespondent Radio România Actualităţi, a trebuit să se mulţumească doar cu locul patru, mângâindu-se cu gândul că, totuşi, în termeni competiţionali, a obţinut prima menţiune.