* competiția a fost câștigată de echipa de la “Anghel Saligny” * organizatori și finanțatori au fost Rugby Club Brăila și Direcția Județeană de Sport Brăila “Întrecerea a fost viu disputată, mulți dintre competitori dovedind reale calități pentru practicarea rugby-ului”, spune profesorul Dan Niculescu
Marți, 28 noiembrie, în sala de sport a Liceului Tehnologic “Anghel Saligny” s-a desfășurat o nouă ediție a Cupei Haka la rugby tag, competiție organizată și finanțată de Rugby Club Brăila și Direcția Județeană de Sport Brăila.
Scopul acestei competiții a fost popularizarea jocului de rugby în rândul elevilor din ciclul gimnazial, crearea unei emulații în rândul practicanților jocului de rugby, creșterea și dezvoltarea capacității de participare în competiții.
La acest turneu de rugby tag au participat șapte echipe din municipiu și județ, cele ale școlilor gimnaziale “Mihai Viteazul” – profesor Costel Bogoi, “Al.I. Cuza” – profesor Adriana Albușoiu, “Petre Carp” Tufești – profesor Cătălin Cocîrlea, școala din Victoria – profesor Gica Tudor, “Mihai Eminescu – profesor Ecaterina Ilie, “Anghel Saligny” - profesor Georgeta Pușcașiu, “Vasile Alecsandri” - profesor Gabriel Novac.
Cupa Haka la rugby tag a fost câștigată de echipa de la “Anghel Saligny”.
La finalul competiției, care a fost o reușită, spun organizatorii Rugby Club Brăila și DJS Brăila, participanților le-au fost oferite diplome, cupe, medalii, revista Sportul Brăilean și dulciuri.
Rezultatele înregistrate:
“Anghel Saligny” - “Vasile Alecsandri” 9-7 (5-4)
“Petre Carp” Tufești - “Mihai Eminescu” 10-6 (5-2)
Școala Victoria - “Al.I. Cuza” 8-7 (5-1)
“Petre Carp” Tufești - “Anghel Saligny” 3-11 (1-7)
“Mihai Viteazul” - Școala Victoria 6-6(4-4)
“Mihai Eminescu” - “Vasile Alecsandri” 5-8 (3-5)
“Al.I. Cuza” - “Mihai Viteazul” 2-2 (1-2)
“Vasile Alecsandri - “Petre Carp” Tufești 9-11 (6-4)
“Anghel Saligny” - “Mihai Eminescu” 9-2 (5-0)
Finala pentru locurile 5-6 s-a disputat între echipele de pe locul al 3-lea din cele două grupe:
“Al.I. Cuza” - “Vasile Alecsandri 6-9 (2-6)
Finala pentru locurile 3-4 s-a disputat între echipele de pe locul al 2-lea, din cele două grupe:
“Mihai Viteazul” - “Petre Carp” Tufești 5-10 (2-6)
Finala pentru locurile 1-2 s-a disputat între câștigătoarele celor două grupe:
“Anghel Saligny” - ȘcoalaVictoria 14-9 (6-5).
“Întrecerea a fost viu disputată, mulți dintre competitori dovedind reale calități pentru practicarea rugby-ului. Printre elevii remarcați se numără Irina Micu (Mihai Viteazul), Denisa Mălureanu (Petre CarpTufești), Andrei Marius Saghin (Mihai Eminescu), Roxana Stancu (Anghel Saligny), Omran Alhossin și Denisa Cotigă (Al.I.Cuza), Mihai Adescenco (școala din Victoria), Mădălin Mihalcea (Vasile Alecsandri). La buna desfășurare a turneului și-a adus aportul și echipa de voluntari, elevii Andrei Barbu, Ionuț David Constantin și Patricia Nistor. Arbitrajul a fost asigurat de R.C. Brăila în persoana lui Gheorghiță Apostol”, a declarat profesorul Dan Niculescu.