• la turneul de șah rapid organizat de cluburile Orizont 64 și Micul Prinț au participat 40 de jucători • finanțarea a fost asigurată de către Direcția Județeană de Sport Brăila
La finalul lunii trecute, în sala Muzeul de Istorie “Carol I” a avut loc turneul de șah rapid Cupa “Regina combativă”, competiție organizată de cluburile Orizont 64, coordonat de candidat maestru Ionel Balcan, care este și vicepreședinte la această grupare sportivă și Micul Prinț, al cărui președinte este Iulian Preda.
Finanțarea a fost asigurată de către Direcția Județeană de Sport Brăila.
Turneul a fost organizat în sistem open și va fi omologat la Federația Română de Șah și la International Chess Federation of World Chess Federation (FIDE).
La startul competiției s-au prezentat 40 de jucători din Brăila, Galați, Constanța, Tulcea, București și Buzău.
După disputarea celor 7 runde din turneul principal, Andrei Victor Dumbravă de la Orizont 64 s-a clasat pe locul al 2-lea, neînvins, cu 5 puncte și jumătate.
Locul întâi la U16 i-a revenit lui Andreas Alexandrou (Orizont 64), care a remizat cu câștigătorul turneului, iar Mihai Victor Radu (Micul Prinț) a bifat un loc 3.
Primul loc la U12 a fost adjudecat de Eduard Marchidan (Micul Prinț) iar pe poziția a doua la U10 s-a clasat Ionuț Rareș Călin (Minerva).
La U8 s-a impus Andrei Mario Chirilă (Micul Prinț). De asemenea,
doi jucători de la Micul Prinț, Neculai Stelică Ruse și Daniel Marian Rusu au urcat pe podium, pe locul al 2-lea, respectiv al 3-lea.
În openul secundar, pe primul loc s-a clasat Eric Andrei, de la Micul Prinț, iar locul al treilea i-a revenit șahistei Maria Maya Pantazescu, de la Orizont 64.
Finanțatorul, Direcția Județeană de Sport Brăila, i-a recompensat pe câștigători cu premii constând în cupe, medalii, și revista Sport. Festivitatea de premiere a fost oficiată de conducătorii celor două cluburi organizatoare, Ionel Balcan, respectiv Iulian Preda.
“A fost o competiție reușită în vederea campionatelor județene care vor avea loc în luna octombrie. Mulțumesc și pe această cale tuturor factorilor implicați în organizarea acestei competiții și, nu în ultimul rând, jucătorilor pentru combativitatea de care au dat dovadă”, a declarat Ionel Balcan, vicepreședintele clubului Orizont 64.