Cupa «Marea Neagră», în locul turneului din Serbia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cupa «Marea Neagră», în locul turneului din Serbia

Conform calendarului competiţional al federaţiei Române de Box, pe 9 iulie o delegaţie formată din trei antrenori, Francisc Vaştag,
George Perţea, Traian Georgia şi patru pugilişti, printre ei figurând şi
multiplul campion naţional Robert Jitaru, urmau să plece la un turneu internaţional în Serbia. Brăilenii au plecat spre destinaţie, însă aproape de Ploieşti au fost anunţaţi că acţiunea a fost anulată.
"Am primit telefon de la FR Box că nu mai mergem în Serbia, atât, fără nicio explicaţie. Degeaba s-a pregătit, degeaba a trebuit să slăbească Jitaru pentru ca să poată boxa la categoria la care va concura la europenele de tineret", a fost atunci reacţia antrenorului George Perţea.
Singura explicaţie a venit de la vicepreşedintele FR Box, Francisc Vaştag: "A fost o neînţelegere la mijloc, se pare, din cauza lipsei fondurilor necesare s-a renunţat la această deplasare. Bine măcar că s-a rezolvat situaţia fetelor care urmau să ajungă la mondialele de box. Zilele următoare noi vom merge la un turneu în Turcia. O sa iau legătura cu George Perţea, sper să meargă şi cineva de la Brăila la această acţiune. Asta în funcţie de categoriile la care se va boxa în Turcia", a declarat luni telefonic, Francisc Vaştag.
În loc de o participare la un turneu internaţional, Rober Jitaru a fost prezent vinerea trecută la Cupa "Marea Neagră", o gală de box organizată la City Park Mall de AJ Box Constanţa în colaborare cu Primăria Constanţa. În afară de Jitaru au mai urcat pe ringul constănţean alţi patru boxeri de la CSM Brăila, Vlad Sava, Lucian Bărbieru, Sebastian Cuciureanu şi Laurenţiu Bobi.
Gala a cuprins şapte meciuri şi, în afară de brăileni au participat pugilişti de la alte trei cluburi, Farul Constanţa, Callatis Mangalia şi Dinamo Bucureşti.
"Prin această acţiune organizatorii au urmarit popularizarea sportului cu mănuşi în rândul constănţenilor şi al turistilor prezenti pe Litoral. Boxerii noştri s-au prezentat bine la această gală. Robert Jitaru a făcut un meci foarte bun cu seniorul Amis Enver. A fost un test reuşit pentru toţi pugiliştii noştri", a declarat antrenorul George Perţea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro