• Forumul Tinerilor din România - Brăila ne invită să îi facem din nou cunoscuți pe oamenii care fac bine comunității și care prin acțiunile lor sunt adevărate modele de implicare • până pe 17 noiembrie puteți nominaliza sau înscrie proiecte/activități/persoane/inițiative care merită promovate și premiate, gala fiind împărțită în 14 categorii, printre care se numără educația, sportul, turismul sau incluziunea socială
În Brăila există oameni care fac bine. Cu fonduri mai mari sau mai mici, de multe ori numai prin voluntariat, încă sunt mulți brăileni care acționează în beneficiul celorlalți. Acțiunile lor, adevărate modele de implicare, se uită sau sunt recunoscute doar în cercuri restrânse, motiv pentru care Forumul Tinerilor din România-Brăila și Centrul de Tineret - Brăila Youth Hub organizează în luna noiembrie Gala de Excelență a Comunității Brăilene. Ajuns la a doua ediție, evenimentul are scopul de a oferi comunității brăilene un “barometru al faptelor bune”, un mijloc de întâlnire, recunoaștere și promovare a inițiativelor și persoanelor care au adus o schimbare în bine în județul nostru.
“O dată la doi ani, noi, tinerii din cadrul Forumul Tinerilor din România-Brăila și Centrul de Tineret - Brăila Youth Hub am ales să vorbim despre cei care fac bine, în semn de recunoștință și respect pentru cei cărora li s-a făcut bine, dar și pentru a inspira. Comunitatea noastră are nevoie de modele, are nevoie să cunoască eroii de fiecare zi, bunicii și părinții care susțin necontenit copiii și tinerii, oamenii care donează pentru cauze nobile, cei ce aduc culoare în mediul lor, cei ce fac performanță în anumite domenii sau cei care aduc zâmbete pe chipurile celor triști. Pandemia și criza actuală au încercat greu populația, dar împreună am biruit. Tema centrală a ediției a doua este «Unitatea», iar motto-ul ales este: «Împreună facem ca imposibilul să fie posibil!»”, ne-a declarat Gabriel Ion, președintele Forumului Tinerilor din România - Brăila și inițiatorul acestei campanii.
Așadar, dacă ai auzit de oameni care merită să fie apreciați sau ești chiar tu unul dintre cei care a avut un impact pozitiv în comunitatea noastră, nu ezita să te înscrii sau să nominalizezi pe cineva pe platforma galei - https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSf3sDlkegbN4IyeiuFSYC-EOaBqKNq3vYoR20j2JSiCImzonw/viewform. Înscrierile/nominalizările online au loc până pe 17 noiembrie, ora 23:59. Formularul de aplicație trebuie completat în totalitate!
Participanții care pot depune aplicații sunt: persoane fizice (activități individuale sau grup de inițiativă), ONG-uri, unități de învățământ, instituții publice (biblioteci, ISU, IPJ, IJJ, Primării etc.), persoane juridice (orice persoană juridică, indiferent de cifra de afaceri și numărul de angajați), instituții mass-media.
Ediția a doua a Galei de Excelență a Comunității Brăilene este împățită în 14 categorii. Iată care sunt acestea și ce tipuri de proiecte pot fi înscrise:
1. Educație - proiecte educaționale care aduc valoare sistemului tradițional de predare și care fac școala mult mai atractivă pentru elevii brăileni;
2. Mediu - proiectele de mediu care ne fac să ne dorim o comunitate mai curată, indiferent dacă sunt proiecte de plantare, ecologizare sau pur și simplu de conștientizare a importanței unui mediu curat;
3. Voluntariat și implicare civică - activități/proiecte care au avut componentă principală voluntariatul și oportunitățile de voluntariat;
4. Sănătate și stil de viață sănătos - inițiativele din domeniul sănătății care ne inspiră la un stil de viață sănătos, prevenire a unor boli sau dependențe, acțiuni concrete de ajutor/ameliorare pentru persoanele care suferă de diferite afecțiuni;
5. Sport - evenimente ce au încurajat practicarea activităților sportive;
5. Artă, cultură și promovarea tradițiilor - proiecte/activități/persoane care s-au axat pe promovarea artei, culturii sau tradițiilor comunității noastre;
6. Incluziune socială - proiecte/activități/persoane care au implicat tinerii/persoanele din grupuri defavorizate, persoane cu dizabilități sau refugiați, care susțin și acționează în vederea incluziunii tuturor tinerilor/persoanelor în societate;
7. Antreprenoriat și sustenabilitate - proiecte în care tinerii învață și/sau pun în practică elemente de antreprenoriat, în care învață elemente despre accesarea pieței forței de muncă și/sau proiectele care au oferit soluții strategice sau concrete de angajare; modele de afaceri ale tinerilor antreprenori din comunitatea noastră care au succes;
8. Agricultură - proiecte/activități/persoane care au adus o inovație, au promovat, au încurajat și s-au dedicat agriculturii din comunitatea brăileană.
9. Justiție și protecție socială - proiecte/activități/persoane care au derulat programe prin care au informat comunitatea cu privire la drepturile și obligațiile cetățenilor, au prevenit și/sau combătut violența/piața neagră (droguri, etc)/tâlhăria, construind un mediu mai sigur pentru cetățeni;
10. Turism și promovarea comunității - activități/proiecte/persoane care s-au dedicat turismului și promovării Brăilei pe plan local/național/internațional;
11. Educație Nonformală - proiecte/activități/persoane care au adus un plus comunității prin activități nonformale de învățare;
12. Educație digitală și IT - activități/proiecte/programe/persoane care au adus un aport semnificativ în domeniul educației digitale, roboticii și/sau IT-ului.
13. Popularitate - activități/proiecte/persoane care au avut un impact considerabil asupra comunității pot fi premiate de către publicul brăilean. Câștigătorul va fi ales prin votul online al publicului, iar pe pagina galei va fi anunțată perioada în care se va putea vota.
14. Surpriză - în cadrul Galei, vom avea o categorie surpriză, ce va fi anunțată în ziua evenimentului.
Organizatorii galei precizează că pot fi înscrise activitățile care s-au desfășurat pe raza județului Brăila, în intervalul 01 octombrie 2019 – 16 noiembrie 2022.
După finalizarea înscrierilor, în perioada 18-20 noiembrie va avea loc jurizarea proiectelor, juriul fiind format din reprezentanți ai societății civile și sectorului non-guvernamental brăilean, instituții publice, manageri din diverse domenii de activitate, jurnaliști, profesori, bloggeri etc.
Pe 21 noiembrie va fi publicată lista cu finaliștii Galei de Excelență a Comunității Brăilene. Pe 25 noiembrie, câștigătorii vor fi premiați în cadrul unui eveniment special.
Mai multe detalii despre eveniment aflați de pe pagina de Facebook Gala de Excelență a Comunității Brăilene, Forumul Tinerilor din România - Brăila și Centrul de Tineret - Brăila Youth Hub.
Mult succes!