Preşedintele PSD, Victor Ponta, fost purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană, a recunoscut, ieri, că în 2009, la alegerile prezidenţiale, a votat în primul tur cu Crin Antonescu, apoi cu Mircea Geoană. Liderul social-democrat a adăugat că îl considera pe Antonescu, în primul tur din 2009, schimbarea de care era nevoie.
Premierul Ponta a făcut declaraţia la un eveniment al Tineretului Social Democrat. El a spus că în 1990 a votat la prezidenţiale cu Ion Raţiu, care nu a câştigat, în 1992 cu Emil Constantinescu - nu a câştigat, în 1996 tot cu Constantinescu - câştigător, în 2000 cu Mugur Isărescu - nu a câştigat, în 2004 cu Adrian Năstase - nu a câştigat.
Ponta a spus că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, iar în al doilea cu Mircea Geoană, ambii pierzând.
"S-ar putea ca de data asta să iasă cel pe care îl votez eu", a spus Ponta, subliind însă că participarea la vot este cel mai important lucru.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că în 2009 l-a considerat pe Crin Antonescu, pentru primul tur al prezidenţialelor, schimbarea de care avea nevoie România, iar despre Mircea Geoană, al cărui purtător de cuvânt era în campania din acel an, preşedintele PSD a spus: "L-am votat în turul 2".
Întrebat despre faptul că a votat, din 1990 încoace, mai mult candidaţi de dreapta, Ponta a răspuns: "Asta cu dreapta, hai sa fim serioşi. La prezidenţiale oamenii votează în primul rând candidatul".
Preşedintele PSD a precizat că le-a spus lui Ion Iliescu şi Mircea Geoană că nu i-a votat, şi aceştia nu s-au supărat, pentru că a fost cinstit şi le-a spus şi de ce.
Întrebat dacă nu l-ar deranja ca cei din PSD să nu voteze candidatul PSD la prezidenţiale, Victor Ponta a răspuns că nu.
Geoană - de-a dreptul revoltat
"Îi las pe membrii noştri de partid, pe votanţii noştri, pe simpatizanţii noştri să judece o astfel de atitudine a domnului Ponta", a spus ieri Mircea Geoană.
El a continuat: „Cu sau fără votul lui Victor Ponta în primul tur, în 2009, am câştigat peste trei milioane de voturi şi în al doilea tur am câştigat 5,2 milioane de voturi. Am câştigat alegerile în România şi probabil le-am câştigat şi pe ansamblu".
Întrebat despre faptul că Victor Ponta l-ar fi informat că nu a votat cu el în primul tur din 2009, Mircea Geoană a evitat să răspundă, spunând: "Este singurul lucru pe care vreau să îl spun astăzi".
„Judecata aparţine milioanelor de români care m-au votat şi au votat culorile social-democrate în 2009", a mai spus Geoană.
Zgonea: Eu întotdeauna am votat cu colegii mei
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că el a votat întotdeauna cu colegii săi de partid, chiar dacă uneori a fost îndoit în legătură cu demersul acestora.
„Vă rog să nu mă puneţi să comentez ce a zis domnul Victor Ponta, n-am făcut niciodată asta în partid. Votul este secret. Eu am votat timp de 14 ani cu colegii mei întotdeauna, chiar dacă câteodată am fost îndoit de demersul pe care-l au, dar am crezut în această echipă şi cred în Victor Ponta", a spus Zgonea.
Valeriu Zgonea a mai spus că Victor Ponta este preşedintele său, pe care l-a votat la Congresul PSD.
Apărat de tata-socru
La rândul său, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, socrul premierului, a declarat, joi, întrebat cum comentează faptul că Victor Ponta nu l-a votat pe Mircea Geoană în 2009, la prezidenţiale, că fiecare votează cum crede.
"Votul e dreptul fiecăruia dintre noi. E dreptul nostru de a exprima un vot, al lui, al meu, fiecare votăm cum credem noi", a spus Ilie Sârbu.
Vanghelie nu e de acord
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat, joi, că munceşte de peste 20 de ani în PSD şi este alături de partid când e vorba de o bătălie, chiar dacă nu-i plac „anumiţi" lideri, el comentând astfel declaraţia lui Victor Ponta despre cum a votat la prezidenţialele din 2009.
„Eu am muncit douăzeci şi ceva de ani în partidul ăsta şi în momentele când nu mi-a plăcut de anumiţi lideri ai partidului, când e vorba de o competiţie şi de o bătălie, sunt alături de partid", a spus Vanghelie.
Antonescu: Înseamnă că Ponta este din nucleul dur al dreptei, contez pe votul lui
Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat joi pentru MEDIAFAX că premierul Victor Ponta, prin declaraţiile făcute legate de votul la prezidenţiale, arată că face parte din "nucleul dur de dreapta", "conştiincios şi harnic", care ar trebui păstrat în PSD.
"E o lungă istorie de votant de dreapta a domnului Ponta, pentru că dacă în 1992 a votat cu Emil Constantinescu, iar în 1996 a votat cu Emil Constantinescu, în 1990 a votat cu Ion Raţiu, în 2009 a votat cu Antonescu, asta înseamnă că face parte din nucleul dur al alegătorilor de dreapta. Este un alegător harnic, conştiincios, care se prezintă de fiecare dată la vot şi votează candidatul dreptei şi e de văzut dacă în toamna acestui an va rămâne constant, ceea ce este de aşteptat. Pentru mine, în ipoteza că voi fi candidat, este foarte încurajator să contez pe votul domnului Ponta", a declarat, ironic, liderul PNL.
El a fost întrebat dacă ar fi fost necesară o demisie din fruntea partidului în cazul în care cineva de la PNL ar fi făcut o astfel de afirmaţie, că nu a votat candidatul liberal.
"Să nu dramatizăm, nu cred că un om poate fi exclus pentru un vot dat în alegeri naţionale. Este o disciplină de partid când vorbim de o moţiune de cenzură sau de vreun alt proiect pentru parlamentari, sunt alte rigori. Dar acuma, dacă bietul cetăţean Ponta, cu opţiuni care se arată constant de dreapta a votat aşa, pot să te întrebi de ce activează într-un partid socialist, dar este dreptul lui. Până la urmă, asta este o expresie a democraţiei, asta arată că partidul socialist e un partid foarte democratic şi în România, ţară care prinde asemenea fenomene. Deci, nu l-aş fi exclus, dimpotrivă, l-aş fi păstrat ca pe un exemplar care să dovedească această afirmaţie despre democraţia în România şi în partidul meu", a mai spus Antonescu.