Cum va arăta transportul în comun în următorii ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum va arăta transportul în comun în următorii ani

• primarul Marian Dragomir a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă planurile sale în acest an pentru transportul public de călători şi dezvoltarea SC Braicar • acesta a vorbit despre achiziţia de autobuze noi, automate de bilete şi staţii moderne • de cealaltă parte, liberalii avertizează că se încearcă transformarea “Braicar” într-o nouă CUP “Dunărea”, prin faptul că acesta va deveni operator unic odată cu 1 aprilie • preşedintele PNL Alexandru Dănăilă a anunţat că liberalii vor propune un amendament în şedinţa de astăzi a CLM, astfel încât dezvoltarea societăţii să aibă în plan generarea de costuri cât mai mici pe termen mediu şi lung • propunerea PNL implică achiziţionarea a 50 de autobuze electrice într-un proiect amplu, pe 10 ani, asemenea iluminatului public

 

Primarul Marian Dragomir a vorbit, ieri, despre planurile sale privind dezvoltarea societăţii de transport public “Braicar” şi rezolvarea problemelor privind fluidizarea traficului în viitor. Acesta a amintit faptul că în 2018 se vor achiziţiona 20 de autobuze noi, care vor completa flota societăţii, astfel încât nu vor mai exista întârzieri la transportul public de persoane. De asemenea, a reiterat ideea că se vor cumpăra şi monta 40 de automate de bilete noi şi 20 de staţii ultra moderne.

“Cele 32 de autobuze noi pe care le-am cumpărat anul trecut nu sunt suficiente în momentul de faţă pentru a putea să asigurăm cele mai bune condiţii de transport. Apar de multe ori blocaje în trafic, din cauza faptului că la anumite ore avem o aglomeraţie foarte mare, dar şi din cauza unor erori umane - verificate de fiecare dată de cei de la Braicar. Am solicitat conducerii şi dispecerului Braicar să monitorizeze foarte bine modul în care autobuzele merg în traseu pentru a nu mai avea întârzieri în staţie. Eu sunt ferm convins că măsurile pe care le luăm anul acesta vor conduce la eliminarea tuturor întârzierilor în trafic”, a declarat Dragomir.

Acesta a mai ţinut să puncteze că în luna mai, consilierii municipali vor dezbate un proiect prin care se încearcă acordarea de abonamente gratuite pentru toţi elevii din municipiu pe durata întregului an calendaristic. De asemenea, acesta a subliniat că odată cu intrarea în flota “Braicar” a celor 20 de autobuze noi se vor rezolva problemele legate de întârzieri, dar chiar şi aşa, în 2019 vor continua achiziţiile de autobuze pentru ca maşinile vechi ale societăţi să fie înlocuite.

“Anul acesta vom cumpăra prin aport de capital de la Primăria Municipiului Brăila 20 de autobuze de capacitate medie. Procedura pentru achiziţia primelor 5 a fost transmisă de Braicar către Agenţia Naţională de Achiziţii Publice. Vor fi doar autobuze de capacitate medie. La licitaţie ne dorim să participe cât mai mulţi producători şi aşteptăm în mod special producători români. Dar licitaţia va fi câştigată de cel care va îndeplini condiţiile tehnice şi va oferi preţul cel mai scăzut pe nivelul tehnic cerut de noi. Vor fi montate în perioada unrmătoare 20 de automate noi de bilete şi vom ajunge până în toamna acestui an la un număr de 40 de automate noi. Consider că este absolut necesar să le cumpărăm şi să le montăm, deoarece aşa cum ni s-a sugerat de multe ori plata biletului la şofer va genera întârzieri şi mai mari în trafic. Nu putem fi de acord cu procedura prin care şoferii s-ar transforma în gestionari. Braicar analizează în această perioadă realizarea unui sistem de tip abonament de călătorie, paralel cu abonamentul pe o lună, astfel încât o persoană să poată să îşi cumpere un abonament cu o valoare determinată, fără valabilitate lunară, ci cu un termen de aproximativ un an de zile”, a mai spus Dragomir, făcând precizarea că un astfel de demers va presupune însă costuri destul de ridicate.

Cât despre staţiile de autobuz, Dragomir a prezentat câteva fotografii cu modelul  ales pentru acestea, proiect care va fi supus dezbaterii consilierilor municipali în şedinţa CLM de astăzi. Primarul a explicat că preţul maxim al licitaţiei pentru acestea este de 8.500 euro cu tot cu TVA. Preţul include proiectarea, avizele, autorizaţia, fundaţia staţiei, montajul, structura metalică, grinzi şi pereţi laterali din inox satinat, sticlă securizată, iluminat pe led, branşament electric, hărţi şi mobilier rezistent la vandalism.

 

Liberalii propun  alternativa electrică

Trebuie subliniat că pe lângă proiectul privind staţiile de autobuz, consilierii municipali vor dezbate astăzi şi un proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de delegare a gestiunii prin atribuire directă, a serviciului de transport public local de călători pe trasee principale cu autobuze, încheiat cu Braicar S.A. Brăila, până la data intrării în vigoare a Contractului de servicii publice de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători prin curse regulate, auto şi electric din municipiu. Ei bine, plecând de la acest aspect, preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a anunţat, ieri, tot într-o conferinţă de presă, că direcţia impusă de PSD-işti pentru Braicar şi transportul public în general este greşită din punctul său de vedere. Acesta a precizat că de la 1 aprilie “Braicar” va deveni operator unic al municipiului, astel că se încearcă transformarea societăţii într-o nouă CUP “Dunărea”.  Dănăilă a punctat că toţi consilierii trebuie să fie precauţi şi să se gândească la investiţii care să genereze costuri şi tarife cât mai mici în viitor, iar societatea să fie cât se poate de eficientă.

Amendamentul liberalilor este ca municipalitatea să renunţe la achiziţia de autobuze pe motorină şi să achiziţioneze autobuze electrice, însă nu pur şi simplu, ci într-un sistem integrat, în baza unui plan mediu şi lung pe următorii 10 ani, după modelul celui de la iluminatul public, unde firma “Luxten” a montat ledurile, se ocupă şi de mentenanţă, iar plata se face etapizat.

“Braicarul are astăzi o cifră de afaceri de aproximativ 6 milioane euro. Suma aceasta se compune din sume provenite de la CLM - undeva la 70%, sume provenite din tranzacţii cu terţii (prestări de servicii, curse ocazionale) - 15% şi bani de la populaţia care cumpără bilete de călătorie şi abonamente nesubvenţionate - 15%. Dacă facem calculul, o să vedem că practic majoritatea sumelor de bani vin de la CLM, deci tot din banii noştri. Noi propunem să cumpărăm 50 de autobuze electrice, inclusiv cu depoul reabilitat, modernizat şi adus la standarde pentru a putea deservi aceste autobuze electrice cu puncte de încărcare. Autobuzele trebuie cumpărate fără baterii. Pentru că bateriile sunt supuse unor uzuri morale foarte ridicate. Acestea ar trebui luate în regim de închiriere, bineînţeles să fie compatibile cu autobuzele, de la o societate care să le îmbunătăţească, să le schimbe, să le modernizeze de fiecare dată când parametrii lor scad. Sunt societăţi care fac aşa ceva, care preiau bateriile, le topesc, fac altele noi după ultima tehnologie şi le furnizează înapoi pentru fi utilizate de clienţi”, a declarat Dănăilă, cu precizarea că un exemplu foarte bun este transportul public din Barcelona.

Pe scurt, Dănăilă a subliniat că prin achiziţia de autobuze electrice care costă circa 300.000 euro bucata, în cadrul unui proiect bine pus la punct, care să vizeze infrastructura şi reducerea cheltuielilor, s-ar putea economisi foarte mult, iar în cele din urmă să se ajungă chiar la acordarea de transport gratuit pentru toţi cetăţenii.

“Un astfel de autobuz costă în jur de 300.000 euro în medie. Dacă am cumpăra 50 de autobuze, suma de 15 milioane euro, împărţită la 10 ani cât este garanţia extinsă pentru un astfel de autobuz ar însemna că Braicar, CLM, ar trebui să dea 1,5 milioane de euro în următorii 10 ani. Deci să luăm de la furnizor şi să le plătim pe toată perioada de garanţie, astfel încât ele să nu iasă din garanţie şi noi să rămânem cu ele pe stoc. La fel cum se întâmplă cu iluminatul public. Ne sunt livrate toate într-un an şi jumătate, iar noi le vom plăti în următorii 10 ani de zile cât au garanţie. Ar însemna că toată cheltuiala pentru modernizarea întregii flote astfel încât să nu mai fim nevoiţi ca an de an să dăm nişte bani, toată această cheltuială ar fi undeva la 1,5 milioane euro. Carburantul ar fi eliminat total, iar preţul electricităţii s-ar reduce enorm. Dacă bateriile s-ar încărca noaptea, preţul ar fi şi mai mic, pentru că noaptea nu sunt utilizatori, iar preţul energiei electrice diferă faţă de cel din timpul zilei. Nu vreau să fac o estimare nerealistă, dar cred că am putea reduce la 15% - 20% costul cu carburantul, care este principala cheltuială a Braicar”, a conchis Dănăilă.

Reamintim că liberalii au venit cu o astfel de propunere în CLM şi la proiectul pe bugetul 2018, însă atunci consilierii nu au explicat cu lux de amănunte la ce se referă amendamentul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro