Cum se naşte un nou deşert | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum se naşte un nou deşert

Cornul Africii este din ce în ce mai arid pe măsură ce creşte încălzirea globală, estimează un studiu american care contrazice previziunile anterioare privind un climat mai umed în această regiune volatilă lovită de crize cronice legate de secetă, relatează Agerpres.
Potrivit geofizicienilor de la Universitatea din Arizona şi Universitatea Columbia din New York, al căror studiu a fost publicat în revista americană Science Advances, această parte a Africii s-a uscat pe fondul încălzirii globale care s-a produs în secolul trecut într-un ritm fără precedent.
Regiunea suferă de decenii de secete devastatoare frecvente, spun cercetătorii. Partea de est a Cornului Africii, care include Somalia, Djibouti şi Etiopia, va primi treptat din ce în ce mai puţine precipitaţii în timpul sezonului crucial de ploi din martie până în mai, făcând să crească temerile privind o intensificare a tensiunilor regionale.
Această proiecţie contrazice modelele climatice potrivit cărora, dimpotrivă, încălzirea globală va aduce mai multe precipitaţii primăvara. „Datele paleoclimatice din ultimii două mii de ani indică faptul că această zonă din Africa este mai aridă când planeta este mai caldă şi mai umedă atunci când Pământul este mai rece", explică Jessica Tierney, profesor de geofizică la Universitatea din Arizona.
Oamenii de ştiinţă au analizat mostre de sediment marin din Golful Aden, datând de 40.000 de ani. Straturile sedimentare sunt atât de bine conservate în mostra analizată încât cercetătorii au putut să se întoarcă în timp deceniu cu deceniu.
Temperaturile au fost calculate prin analiza substanţelor chimice lăsate în sedimente de microorganisme marine numite Archaea. Pentru a urmări nivelurile de ariditate, cercetătorii au analizat acizii graşi proveniţi din uleiul din frunze de plante terestre. Când climatul este mai uscat, aceşti acizi au un conţinut mai ridicat în deuteriu (hidrogen greu).
Deşi Cornul Africii a cunoscut o perioadă de umiditate destul de lungă în timpul micii ere glaciare din 1450 până în 1850, oamenii de ştiinţă au constatat o creştere semnificativă a acestui izotop de hidrogen în secolul XX, indicând în mod clar un climat devenit mai arid.
Aceiaşi geofizicieni au demonstrat într-o cercetare anterioară că Sahara, care a fost verde în trecut, cu precipitaţii regulate, s-a uscat dintr-o dată, într-un secol sau două, în urmă cu aproximativ 5.000 de ani, şi nu treptat, aşa cum credeau mulţi oameni de ştiinţă. Studiul oferă noi dovezi că schimbările climatice pot să apară brusc.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro