Mergi la conţinutul principal

Cum se moare lângă spital

• Grozavu Victoraș a fost pacient al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila și avea doar 53 de ani • și-a pierdut cunoștința și a plecat, pur și simplu, din spital, în toiul nopții, fără ca nimeni să-l oprească • a fost găsit câteva ore mai târziu, decedat, lângă gardul unității spitalicești • acum, fiul său, Andrei acuză angajații spitalului de neglijență în serviciu și de malpraxis și cere să i se facă dreptate • managerul spitalului a refuzat să comenteze cele întâmplate, în schimb președintele CJ Brăila  a cerut demiteri

 

Situație fără precedent la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila! Un pacient internat pe Secția de Cardiologie a plecat din spital, în pijamale și în picioarele goale, și a decedat lângă gardul unității spitalicești. Avea 53 de ani. Cum a fost posibil acest lucru, când spitalul are contract cu o firmă de pază și agenți care păzesc barierele, se pare doar pe timpul zilei? Unde erau angajații spitalului care asigurau, teoretic, linia de gardă din acea noapte? De ce medicul cardiolog care a preluat acest pacient a ignorat, cu bună știință, sesizările repetate de la camera de gardă ale fiului bolnavului, care a anunțat că tatăl său a început, brusc, să delireze și să uite unde se află? De ce unii medici se cred dumnezei peste spitale și viața oamenilor? De ce își permit să-și certe pacienții, în loc să-i trateze corect și cu respect? De ce mai funcționează un spital, dacă nu are nici măcar un Paracetamol? Sunt întrebări de bun simț pe care ar trebui să și le pună absolut toți cei care au sau nu putere de decizie în acest sistem numit SĂNĂTATE. De la miniștri, secretari de stat, manageri de spitale, directori, până la medici, asistenți și paznici de spitale. Acest om,  Grozavu Victoraș, pacientul de la camera 609, putea fi salvat.

Grozavu Victoraș lucra ca șofer de tir în afara țării și a revenit în România din cauza stării de sănătate.  A ajuns în țară pe 4 octombrie, iar în ziua următoare s-a simțit atât de rău, încât fiul său a apelat numărul unic de urgență 112,  de teama unui infarct sau accident vascular cerebral, episoade prin care tatăl său mai trecuse deja, acesta fiind și bolnav de diabet. A fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, în data de 5 octombrie a.c și primul diagnostic a fost  insuficiență cardiacă și edem pulmonar. Fiul său a povestit redactorilor ”Obiectiv”, faptul că la momentul internării, tatăl său avea ”expectorații foarte violente, picioarele umflate de la maleolă în jos și ulcerații varicoase la nivelul picioarelor”, probleme care s-ar fi agravat în spital, de la o zi la alta, sub ochii medicilor. ”În data de 6 octombrie am fost împreună cu mama mea, la ora 13, la camera de gardă a Spitalului Județean, secția Cardiologie, unde am dat de un domn doctor al cărui nume nu-l cunosc, care ne-a spus că nu el este doctorul atribuit conform documentelor, medicul curant al tatălui meu se află în concediu de odihnă și va reveni în data de 12, dar până atunci se va ocupa el de tatăl meu. Mi-a spus că tatăl meu suferă de insuficiență cardiacă și va fi tratat cu Furosemid pentru tratarea umflăturilor picioarelor. Împreună cu mama mea i-am solicitat domnului doctor rezultatul analizelor la raze la plămâni și a spus că nu este relevant. Că tatăl meu are doar un edem pulmonar și acesta va trece în urma tratamentului. Tatăl meu s-a simțit rău pe parcursul acestor zile de spitalizare, în fiecare zi am fost la el. La două zile venea și mama mea. Și tatăl meu nu era bine. Prezenta acele expectorații violente la nivelul căilor respiratorii și nu putea să vorbească clar, nu putea să respire bine. Mergeam la camera de gardă de la Cardiologie în fiecare zi și le semnalam starea tatălui meu. A fost văzut doar de asistente în această perioadă și singura investigație care s-a făcut a fost de măsurare a tensiunii arteriale. În data de 10 octombrie tatăl meu a fost asigurat de către domnul doctor că va fi consultat și de către un medic ORL în aceeași zi”, a povestit săptămâna trecută, redactorilor ”Obiectiv”, Andrei Grozavu, fiul pacientului de la Cardiologie. Tot  Andrei mai spune că tatăl său nu a mai primit niciun consult ORL, nici în acea zi, așa cum i s-a promis, nici în altă zi. Mai mult, acesta se plânge că, doar pentru că a întrebat medicul de ce îi persistă acea problemă respiratorie tatălui său, acesta i-ar fi răspuns sfidător: ”Să ia și el un Paracetamol!” Asta, desigur, pe banii lui, de la farmacie. Andrei s-a conformat și a ascultat medicul. A cumpărat Paracetamol și l-a adus în spital pentru a-i fi administrat tatălui său. Starea lui Grozavu Victoraș s-a alterat progresiv, de la o zi la alta, astfel că pe 12 octombrie pacientul și-a pierdut pofta de mâncare, a suferit un blocaj urinar, iar corpul său a început să reacționeze cumplit din cauza ignoranței, ori a incompetenței celor care ar fi trebuit să-i salveze viața. ”În data de 12 octombrie, medicul tatălui meu a venit din concediu(...) Aceasta i-a văzut starea de sănătate și a început să-i administreze antibiotice tatălui meu. Începând din data de 12, tatăl meu și-a pierdut pofta de mâncare, refuza hrana atât cea preparată de spital, cât și cea preparată de noi, în conformitate cu regimul impus de spital,  fără sare. Refuza hrana de orice fel. Și, a avut la un moment dat, un blocaj urinar. Nu mai putea să urineze, deși simțea nevoia. A început să se umfle treptat, picioare, torace, inclusiv capul și mâinile. Am început să semnalez din nou, la camera de gardă, problemele tatălui meu. Asta s-a întâmplat vineri, pe 13 octombrie. A doua zi am fost iar la tatăl meu și avea o stare de somnolență accentuată. Vorbeam cu el și tatăl meu nu era responsiv, adormea în timp ce vorbea cu mine. Avea dificultăți severe de respirație, încă mai avea acele secreții și am fost de urgență la camera de gardă și am semnalat aceste aspecte și a venit o asistentă, care i-a administrat un Algocalmin. După, și-a mai revenit puțin, dar continua să acuze stare de rău și mi se plângea: //tată, ăștia nu fac nimic! Stau degeaba aici//, zicea tata”, a mai spus, Andrei, fiul pacientului de la 609.

 

”L-am pupat pe frunte și i-am spus că ne vedem mâine..”

În zilele următoare, Andrei își amintește că tatăl său se simțea tot mai rău, și de parcă era singur în spital, tot el anunța personalul de la camera de gardă și avertiza asupra stării sale de sănătate. La fel s-a întâmplat și în data de 15 octombrie, când tânărul a anunțat cadrele medicale că tatăl său respira greu și nimeni din spital, nu a reacționat în vreun fel până să ceară aparținătorul un oxiometru pentru tatăl său.  ”În  ziua de 15 octombrie, la ora 13:00, m-am dus să-l vizitez pe tatăl meu. Acesta era în salon cu bunica și cu mătușa mea și avea  aceleași stări, ca și în ziua precedentă, o durere de cap foarte puternică și avea respirație haotică în timp ce era în pat și m-am dus la camera de gardă și le-am rugat să-i măsoare saturația de oxigen (...) Acolo erau 10 cadre medicale printre care și o doamnă doctor, care s-a recomandat ca fiind medic de gardă. Și a început să mă certe, că tatăl meu a fost prins fumând în aceeași zi și că degeaba i se măsoară saturația oxigenului, fiindcă tatăl meu își bate joc de munca lor. (...) După acest episod a venit o doamna asistentă care i-a măsurat saturația de oxigen, iar rezultatul a indicat 80 la care asistenta a zis: // oxiometrul ăsta e stricat, mă duc să aduc altul//.  A revenit cu al doilea oxiometru și saturația de oxigen era tot 80! Imediat după i s-a administrat oxigen și tatăl meu și-a revenit foarte repede. S-a calmat, respira normal după. A fost bine”, a mai transmis Andrei. Câteva ore mai târziu, acesta ne povestește că a fost sunat de către asistentele secției de Cardiologie care l-au anunțat că rezultatele tatălui său de la sânge sunt foarte proaste și l-au chemat de urgență la spital, cu tot cu medicamentele necesare pentru tratarea unei afecțiuni descoperite la ficat. ”I-am dat tatălui meu medicamentele și acesta nu mi-a răspuns, nu vorbea cu mine. L-am luat în brațe, l-am pupat pe frunte și i-am spus că ne vedem mâine. I-am povestit mamei mele, care l-a sunat să vadă ce s-a întâmplat, de ce nu a vorbit cu mine, la care tata îi zice: //stai că eu caut un loc de parcare acum, sunt în Italia și am descărcare în Franța//. M-am dus la Camera de gardă a Secției Cardiologie și am anunțat ce are tata. Le-am spus că delirează și că este posibil să fi făcut un AVC. Nu am mai fost lăsați să urcăm, dar am sunat pe secție și am vorbit cu doamna doctor ..., care era de gardă, aceeași care mă certase că tata fumase. Mi-a zis la telefon că nu are nimic tata și că este doar în sevraj că nu a băut de două săptămâni și nu a fumat. Consuma ocazional un pahar, dar nu consuma excesiv.  

Am fost trimiși acasă de către doamna doctor, care ne-a spus că tata o să fie bine, că nu este  niciun simptom de AVC. La ora 23:00 am vorbit ultima dată cu tatăl meu, care ne-a spus mie și mamei că :// hai că mă trezesc dimineață, că am descărcare cu camionul// ”, a mai relatat Andrei, probleme care, din nou, au fost ignorate de către medici. Și nu o spunem noi, nici fiul care și-a pierdut tatăl. Asta scrie în certificatul de autopsie, de IML. Negru pe alb. Cauza decesului: insuficiență respiratorie acută, bronhopneumonie, infarct miocardic cicatrizat și un ramolisment cerebral. 

Cum de s-a ajuns aici? Din păcate, acest răspuns face acum obiectul unei anchete a IPJ Brăila, la unitatea spitalicească, după ce pacientul de la 609 a plecat pur și simplu din spital, în toiul nopții, și a fost găsit câteva ore mai târziu, în afara spitalului, decedat chiar lângă gardul unității.

La ora 06:13 am fost sunat de către Spitalul Județean Brăila, prin intermediul centralei, de către doamna doctor (...), care mi-a spus că, știți, tatăl dumneavoastră a plecat din spital. Și eu o întreb cum să plece din spital? Păi, a plecat la 4.55, s-o fi dus să ia țigări. Și mă întreabă dacă a venit acasă. Am sunat-o pe mama și pe mătușa mea și le-am spus să-l caute pe tata, că a plecat din spital. La 6.23 am apelat centrala spitalului pentru Cardiologie. Am dat de aceeași doamnă doctor, care ne-a spus că tatăl meu nu a avut semne de AVC, dar că era puțin confuz, credea că este în Italia. Și mi-a zis că avea toate lucrurile în salon inclusiv telefonul. Iar în jurul orei 6.30 tatăl meu a fost găsit decedat pe Strada Națională Veche, la intersecția străzii cu Comunarzi, la 10 metri de ieșirea spitalului de la Boli infecțioase, sprijinit de gardul spitalului. Tatăl meu a fost găsit în pijamale și în picioarele goale, plin de noroi, fără documente, fără nimic. Cel mai grav mi se pare că deși am fost cu câteva ore înainte, la spital, să semnalez că tatăl meu nu este bine, nu este lucid, nu a fost supravegheat în noaptea aceea! I s-a permis să plece din spital. Nu numai că a plecat, dar a plecat și în tălpile goale, de la etajul 6 și a ajuns în fața spitalului, fără să-l vadă nimeni!”, a mărturisit Andrei. Tânărul își caută acum dreptatea și a sesizat la toate instituțiile  statului tot tabloul care a condus la acest final tragic pentru tatăl său. El acuză medicii de neglijență în serviciu și de malpraxis și speră că cei vinovați să fie fi trași la răspundere. ”Eu am mers mai departe și am trimis un e-mail către Ministerul Sănătății și acum un e-mail către Colegiul Medicilor. Și am trimis și o sesizare la Spitalul Județean și am cerut răspunsuri (...) Eu sunt convins că tatăl meu nu a plecat din spital la acea oră la care a spus medicul pentru că, atunci când a fost găsit nu arăta ca un om care a decedat de o oră, ci cu multe ore în urmă! Sunt convins că atât cadrele medicale, cât și agenții de pază ai spitalului dormeau”, a sesizat Grozavu Andrei.

 

Manager spital: ”Nu vă pot da informații.”

Contactat săptămâna trecută pentru a ne oferi un punct de vedere legat de acest caz și întrebat dacă la nivel de spital s-a luat vreo măsură în acest sens, managerul SCJU Brăila a refuzat că comenteze, spunând că ”legat de incidentul cu pacientul știu că este un dosar pe rol și nu vă pot da informații. Pentru celelalte aspecte vă rog să faceți solicitare scrisă”, a răspuns Delia Râșnoveanu, managerul Spitalului Clinic Județean Brăila. Lucru care s-a și întâmplat de altfel, însă până la momentul publicării acestui material, nu am primit un răspuns.

Contactat și întrebat dacă la Direcția de Sănătate Publică Brăila, există sesizări depuse pe numele medicului cardiolog, care era de gardă în acea noapte, directorul ne-a transmis : „Orice informație care privește o sesizare de malpraxis este confidențială cât timp dosarul este în lucru la comisie. Nu rețin să fie înregistrat ceva”, a precizat pentru ”Obiectiv”, directorul Direcției de Sănătate Publică Brăila, Gabriel Ciochină. Am încercat să aflăm mai multe de la Colegiul Medicilor, doar că președintele nu a fost de găsit.

 

Polițiștii brăilenii s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu

Întrebați despre acest caz, reprezentanții Biroului de presă al IPJ Brăila au declarat că apelul la 112 a fost efectuat pe 16 octombrie, de către un medic de la Spitalul Județean care anunța că un pacient ar fi plecat din unitatea spitalicească. ”La data de 16 octombrie a.c., la ora 05:45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați, prin apel 112, de către un medic din cadrul unui spital din municipiu, cu privire la faptul că un bărbat ce era internat ar fi plecat din unitatea spitalicească. Bărbatul de 53 de ani, din Brăila, a fost găsit în stare de inconștiență, în exteriorul unității spitalicești, lângă gardul acesteia, situat pe Șoseaua Națională Veche, fiind declarat ulterior decedat. Acesta a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. În urma activităților de cercetare efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila s-au sesizat din oficiu și cu privire la săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt”, a precizat IPJ Brăila.

 

Managerul pus să taie în carne vie

Ca urmare a acestui caz, președintele Consiliului Județean Brăila a transmis un mesaj public, în presa locală, în care își arată indignarea față de atitudinea unor angajați ai spitalului și amenință cu demiteri în lanț. La fel ca toți brăilenii, am fost cutremurat de faptul că un pacient și-a pierdut viața din cauza atitudinii inumane a unor cadre medicale și a personalului firmei de pază. Nepăsarea a dus la o tragedie! Am discutat deja cu managerul spitalului și am cerut să îi demită pe toți cei care ar fi putut să intervină pentru salvarea domnului Victoraș Grozavu, iar apoi să-și prezinte demisia.  Cât timp voi fi președintele Consiliului Județean Brăila voi accepta doar servicii medicale de calitate direct proporționale cu investițiile pe care Consiliul le face în acest spital. Lucrurile bune care se întâmplă în spital, de la investiții și până la angajații care își practică meseria cu devotament, sunt umbrite de lipsa de empatie a altor angajați. Este de condamnat ceea ce s-a întâmplat iar toleranța față de cei responsabili este zero. Cuvintele sunt de prisos în aceste momente grele pentru familia pacientului. Le transmit condoleanțe și îi asigur că vinovații vor plăti nu numai cu funcția”, a fost reacția președintelui Consiliul Județean Brăila, Francisk Chiriac. Acum, rămâne de văzut când și dacă se vor lua într-adevăr măsuri. Cert este că problemele de la Spitalul Clinic Județean Brăila nu sunt nici pe departe noi și nici puține. Cât despre vinovați, în Drepturile și obligațiile pacientului scrie faptul că, în cazul în care un pacient fuge din spital, responsabilitatea poate fi împărțită între pacient și spital. Pacientul poate fi considerat responsabil dacă a părăsit spitalul fără permisiunea medicilor sau dacă a refuzat să urmeze tratamentul prescris. Pe de altă parte, spitalul poate fi considerat responsabil dacă nu a luat măsurile necesare pentru a preveni fuga pacientului sau dacă nu a oferit îngrijire adecvată pacientului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro