Cum se fac cursurile on-line la Brăila? Răspunde inspectorul general Viorel Botea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum se fac cursurile on-line la Brăila? Răspunde inspectorul general Viorel Botea

* având în vedere evoluția pandemiei de COVID-19, ieri, la nivel național, s-a decis ca unitățile de învățământ să rămână închise până la finalul anului școlar, adică pe 12 iunie * vor continua cursurile online, iar inspectorul școlar general, prof. Viorel Botea, ne-a explicat cum vor fi monitorizate acestea și cum vor fi încheiate mediile * în ceea ce privește examenele naționale, Botea ne-a spus că acestea se pot desfășura conform calendarului, însă cu respectarea măsurilor de siguranță * doar clasele terminale vor reveni la cursuri la începutul lunii iunie în vederea pregătirii examenelor naționale

 

 

Pe 11 martie, ministrul Educației anunța suspendarea cursurilor în școli ca urmare a prevenirii răspândirii infecțiilor cu COVID-19. Deși scenariile prevedeau revenirea elevilor în bănci la finalul lui mai sau începutul lui iunie, ieri, președintele României a anunțat că școlile rămân închise până la finalul anului școlar, însă vor continua cursurile online. Decizia a fost luată deoarece, conform statisticilor, pericolul epidemiei de coronavirus nu a trecut încă.

Cum se vor încheia mediile? Cum se vor desfășura examenele naționale? Cum va fi monitorizată prezența elevilor și profesorilor la cursurile online, care a devenit de ieri obligatorie pentru elevi și profesori? La toate aceste întrebări ne-a răspuns inspectorul școlar general, prof. Viorel Botea.

Astfel, examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat vor fi susținute de elevi, cel mai probabil conform calendarului stabilit inițial, însă se vor respecta măsuri stricte pentru siguranța elevilor.

”Inspectoratul Școlar Județean Brăla este în grupul de organizare a examenelor naționale și vă spun cum se va proceda. De exemplu, la Evaluarea Națională, dacă într-o școală sunt 30 de copii, în școală avem 15 săli de clasă, deci vor fi 3-4 copii într-o sală de clasă. Aceștia vor fi asistați de 2 profesori și vor fi măsuri de maximă protecție. Cu măscuță, cu distanțare, cu dezinfectant, cu tot ce trebuie. După probe se preiau tezele și la nivelul ministerului avem o procedură care stabilește că lucrările se vor lua, se vor scana și doar scanate se vor da spre corectare. Ca să nu mai ajungă tezele în mâinile mai multor oameni”, a explicat șeful Inspectoratului Școlar Județean Brăila.

Acesta ne-a mai spus că elevii de clasa a VIII-a și a XII-a vor desfășura activitate școlară între 2 și 12 iunie, însă tot cu respectarea distanțării sociale.

În ceea ce privește probele de evaluare a competențelor de la BAC, Botea ne-a declarat că la nivelul ministerului se va găsi o modalitate tehnică pentru ca absolvenții de liceu să le poată susține. Cert este că pe 22 iunie vor începe probele scrise.

Legat de restul elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal, inspectorul școlar general ne-a explicat cum se vor încheia mediile.

”Notarea se va face din primele două sau trei note pe care le-au primit elevii până pe 10 martie iar cei care au o notă sau deloc vor fi evaluați pe baza activității de la cursurile online. Mediile se vor încheia fără probleme, avem procedură pe care ministerul a trimis-o și ea va fi dată la nivelul școlii”, a adăugat acesta.

Până la momentul încheierii mediilor, Botea ne-a spus că Inspectoratul va monitoriza atent activitatea online din următoarea perioadă. Acesta ne-a precizat că s-au găsit soluții și pentru elevii care nu au acces la calculator și internet.

”Astăzi (n.r. – ieri), Inspectoratul Școlar Județean Brăila a aprobat și a trimis o procedură către toți directorii de școli privind desfășurarea activității online pentru perioada imediat următoare. Această activitate va fi monitorizată la nivelul municipiului de directori, inspectori școlari și inspectori școlari generali. Pe județ, se va monitoriza momentan doar de către directori. Pentru toți cei care nu au acces la internet am trimis directorilor o procedură prin care, pe format de hârtie, pe condiții de siguranță maximă, elevii vor primi documente, teste, lecții scrise, în așa fel încât fiecare elev, săptămânal, să aibă tema și să nu mai fie niciun fel de problemă vizavi de activitatea pe care o vor desfășura până pe 12 iunie. Aceste lucruri s-au făcut și până la nivelul județului, nu în modul acesta, pentru că nu aveam instrucțiunea și cadrul legal din partea ministerului. Directorii vor primi rapoarte săptămânale privind activitatea pe care au desfășurat-o profesorii, pe baza adreselor online, pe baza documentelor pe care le primesc de la profesori. De asemenea, noi vom monitoriza prin inspectorii zonali activitatea la nivel județean, urmând ca inspectorii coordonatori să ne trimită nouă, inspectorii generali, rapoarte privind activitatea săptămânală pe care profesorii o desfășoară. Și directorii ne vor trimite rapoarte, pentru că și ei la rândul lor trebuie să își justifice activitatea managerială”, a mai spus Viorel Botea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro