Cum se copiază la examene în era tehnologiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum se copiază la examene în era tehnologiei

În trecut, copiatul la examene însemna, de cele mai multe ori, o hârtiuţă ascunsă în mânecă sau notiţe scrise direct în palmă sau antebraţ. Însă, acum, tinerii care se pregătesc pentru examene se folosesc de tehnologiile moderne pentru a copia, potrivit mediafax.ro.
După apariţia pe piaţă a smartphone-urilor, a smartwatch-urilor, a ochelarilor Google, elevul modern are o varietate de gadget-uri pe care le-ar putea folosi pentru a trişa la examene, scrie într-un articol CNN.
În prezent, profesorii nu numai că trebuie să fie vigilenţi în sala de examinare, ci trebuie să fie la curent cu toate noile tehnologii apărute.
"Consider că toate aceste tehnologii vor reprezenta o problemă. Vor exista consecinţe care nu pot fi încă prevăzute", a declarat Larry Rosen, profesor la Universitatea din California.
În Anglia, guvernul începe să răspundă la această ameninţare, potrivit Ministerului Educaţiei.

Ameninţarea invizibilă

Unele dispozitive sunt imposibil de văzut, cum ar fi aşa-numitele căşti Bluetooth "invizibile". Acestea dispun de un microfon minuscul, care este legat de un telefon mobil. Astfel de dispozitive pot fi folosite pentru a primi răspunsuri de la cineva din exterior.
"Dacă observăm un student care îşi mişcă stiloul sau pixul în dreptul computerului sau dacă văd că îşi mişcă încheietura mâinii, acestea sunt semnale că probabil face fotografii. Atunci intervenim", spune Taylor Ellis, decan în cadrul unei universităţi din Florida.

Ce ne arată viitorul ne explică China

China pare să fie ţara care ne arată cum să luptăm împotriva copiatului. În şcolile şi universităţile din China se folosesc noile tehnologii pentru a combate "trişatul high-tech" de mai bine de un an. Membrii comisiilor de examinare folosesc monitorizarea semnalelor radio şi verificarea studenţilor cu scanere pentru a se evita copierea.
"Este greu să găseşti profesorii care cunosc tot ce se întâmplă acum pe piaţa tehnologiilor. Ei nu ştiu prea multe despre noile dispozitive apărute, asta se întâmplă doar în şcolile de specialitate. Este nevoie de o schimbare în întreg sistemul de învăţământ. În viitor, orice copil va avea un computer", a declarat Shelly Palmer, consultant digital media.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro