Când vorbim despre canapele, vorbim despre reginele care domnesc peste regatul sufrageriei tale. Cum tonul dă muzica, așa și canapelele decid totul în sufragerie. De ce sunt atât de importante? Pentru că ele sunt elementele centrale din orice sufragerie.
Atunci când îți alegi canapeaua pentru living este o decizie care necesită timp de reflectare. Atât de complicată, încât poate da bătăi de cap, inclusiv unui designer de interior. Canapeaua potrivită poate face diferența dintre o sufragerie mediocră și una foarte bine decorată.
În acest articol vorbim despre aspectele importante în alegerea viitoarei canapele pentru living și mai aflăm câte ceva despre ele.
Diferența dintre colțar și canapea
Ce putem să numim canapea? Ei bine, sub această denumire intră inclusiv colțarele. Ce sunt colțarele? Ele sunt rude foarte apropiate ale canapelelor. Atât de apropiate, încât sunt și ele numite canapele. Singura diferență este forma, colțarele fiind în formă de L, în timp ce majoritatea canapelelor sunt în linie.
O altă diferență este confortul. Un colțar poate să îți ofere un confort mai mare datorită formei sale. După cum am menționat mai sus, colțarul este în formă de L. Prin urmare, te poți uita la televizor fie din șezut, fie întins.
De ce aspecte să ții cont atunci când îți alegi viitoarea canapea?
Cum am menționat și mai sus, canapelele reprezintă piesa centrală de mobilier din sufragerie. Putem să o numim judecător sau liantul dintre mediocru și wow atunci când vorbim despre aspectul livingului. Așa că, trebuie să acorzi o mare atenție alegerii unei canapele sau unui colțar potrivit.
Un aspect foarte important este spațiul de care dispui. Nu ai vrea să rămâi fără loc în sufragerie sau chiar opusul, să rămâi cu prea mult. De aceea, dacă stai la casă și te bucuri de un spațiu generos pe care trebuie să îl folosești, un colțar extensibil este perfect. El îți va umple spațiul din sufragerie și o să îți ofere un plus de confort. Dacă sufrageria ta nu este foarte generoasă din punct de vedere al spațiului, poți merge la sigur cu o canapea clasică de mărimi normale. Ea nu-ți va ocupa prea mult spațiu.
Un alt aspect de care să ții cont atunci când îți alegi canapeaua este modul în care este decorată sufrageria. Dacă vrei să dai un aer elegant sufrageriei, o canapea din piele naturală o să se potrivească perfect. Dacă optezi pentru un stil minimalist, o canapea simplă din stofă, fără multe elemente o să îți complimenteze foarte bine sufrageria.
Cât timp vei petrece pe canapea este un alt aspect de care să ții cont. Cu toții ne orientăm canapelele către televizor. Astfel, dacă petreci mult timp pe acasă, poți alege o canapea care are și suport de picioare.
Câte persoane locuiesc în apartament. Chiar dacă spațiul este mic și locuiți mai multe persoane în apartament există soluții. Poți apela la o canapea extensibilă, astfel, sufrageria se poate transforma seara inclusiv în dormitor.
Ce materiale să alegi pentru canapea?
Materialul din care este confecționată canapeaua are și el un cuvânt de spus. În funcție de el ai diferite avantaje. Așa că, îți prezentăm câteva materiale și avantajele lor.
Stofa este un material foarte întâlnit la nivelul canapelelor. Atunci când alegi o canapea din stofă, dispui de o mare varietate de culori, imprimeuri sau desene. Canapelele din acest material se găsesc la un preț accesibil și au un aspect plăcut.
Pielea naturală este un material cu un preț destul de piperat, însă foarte bun. Se pătează greu și se curăță ușor, dar se găsesc într-o varietate mai mică de culori. Un alt avantaj este mirosul inconfundabil pe care îl au acestea. Ai grijă totuși, pentru că acestea se pot deteriora dacă stau prea mult la lumină.
Pielea ecologică se bucură și ea de o varietate largă de culori. Comparativ cu canapelele din piele naturală, ele se curăță ușor și nu se decolorează la fel de repede.