Cum poate deveni marele Panait Istrati un model pentru elevii liceului care îi poartă numele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum poate deveni marele Panait Istrati un model pentru elevii liceului care îi poartă numele

* “Pe urmele lui Panait Istrati” este numele unui proiect derulat de Liceul Tehnologic “Panait Istrati”, ce are ca scop identificarea în rândul elevilor a reperelor valorice și culturale, cunoșterea istoriei municipiului, precum și dezvoltarea de cunoștințe și deprinderi privind educația ecologică * prin acest proiect, finanțat de Lidl România, va fi reamenajată curtea liceului, care va cuprinde un spațiu de relaxare pentru elevi, va fi ecologizată și înfrumusețată strada pe care se află unitatea de învățământ, iar elevii vor cunoaște mai bine legătura dintre Panait Istrati și străzile orașului Brăila

 

 “Pe urmele lui Panait Istrati”. Așa sună titlul unui proiect derulat de Liceul Tehnologic “Panait Istrati”, fiind inițiat de Asociației “Petunia”, în parteneriat cu Asociația Clubul de Turism “PROILAVIA” Brăila. Asociația “Petunia” este o organizație de părinți și profesori, non-guvernamentală și non-profit, înființată pentru a întări parteneriatul dintre școală și familiile elevilor. Asociația încurajează și stimulează activitățile școlare și extrașcolare organizate de Liceul “Panait Istrati”.

Proiectul are are ca scop identificarea în rândul elevilor a reperelor  valorice și culturale, cunoșterea istoriei municipiului, precum și dezvoltarea de cunoștințe și deprinderi privind educația ecologică și a obținut finanțare de 15.000 lei de la Lidl România, prin Programul național “Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, inițiat de Federația Fundațiile Comunitare din România și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Galați.

“Prin acest proiect vom reinventa curtea școlii, amenajând un spațiu de relaxare pentru elevi, vom ecologiza și înfrumuseța strada pe care se află liceul, vom cunoaște mai bine legătura dintre Panait Istrati și străzile orașului Brăila, vom merge în comunitate și vom promova activitățile noastre. Școala are nevoie să-și educe elevii din punct de vedere civic, pe de o parte prin educație cultural – istorică, mergând pe urmele marelui scriitor Panait Istrati, și pe de altă parte, implicându-I și în activități de ecologizare în jurul comunității în care învață, spune prof. Gabriela Panait, directoarea liceului și coordonatoarea proiectului.

Prin colaborare cu Asociația Clubul de Turism “PROILAVIA” Brăila, elevii vor parcurge șapte tururi ghidate în Brăila, pe umele lui Panait Istrati, unde vor descoperi locurile în care a trăit mare scriitor, vor conștientiza că acesta a ajuns o mare personalitate, în ciuda unei origini modeste și a unui trai plin de lipsuri. Mai mult decât o lecție cultural-istorică, experiența aceasta se va transforma pentru elevi într-o lecție de viață, atunci când vor înțelege că se pot identifica cu tânărul “Panait Istrati”.

Pentru a face cunoscută viața și opera scriitorului Panait Istrati, proiectul prevede și desfășurarea concursului cu premii “Pe urmele lui Panait Istrati”, la care pot participa și elevi din școlile gimnaziale, urmând ca acest concurs să se desfășoare anual la nivel județean.

În vederea formării și dezvoltării unui comportament  ecoprotectiv, elevii tuturor claselor de a X-a și a XI-a vor desfășura activități practice de tip  Learning by doing și vor distribui flyere cu mesaje de informare și responsabilizare socio-comunitară, în curtea liceului și pe strada Plantelor.

“Cu sprijinul Lidl România și a Fundației Comunitare Galați vom reinventa curtea liceului prin amenajarea unui spațiu de recreere și desfășurare a unor activități outdoor, atât pentru elevii școlii cât și pentru elevi din alte școli, sau reprezentanți ai unor instituții cu care liceul desfășoară activități în parteneriat. «Fondul pentru un viitor mai bun în comunități» ne-a oferit oportunitatea de a aduce în atenția elevilor noștri și în cea a comunității locale repere valorice și culturale care să dezvolte atât sentimente de mândrie privind apartenența la un loc atât de încărcat de istorie cum este orașul Brăila, cât și dorinţa de a-l proteja. Fiecare dintre noi ar trebui să se simtă parte a comunității locale, să fie mândru de școala și orașul său, să iubească și să protejeze locul din care face parte, iar prin acest proiect aceste lucruri dorim să le insuflăm elevilor noștri”, a spus Gabriela Panait, coordonatorul proiectului.

 

Un alt mod de a educa elevii

Proiectul “Pe urmele lui Panait Istrati” a fost ales pe baza unui concurs de proiecte la care au aplicat în total 22 de ONG-uri și grupuri de inițiative civice din Galați și Brăila, care au înscris propuneri ce au vizat soluționarea unor provocări brăilene, din domeniile mediu și educație. Procesul de selecție a durat aproximativ o lună, fiind alese la final opt inițiative la firul ierbii, care propun soluții clare și participative, pornind de la nevoi bine identificate, și ale căror rezultatele au în vedere schimbări pe termen mediu și lung.

“Pentru noi, un criteriu fundamental în ceea ce privește selecția inițiativelor în care ne implicăm este relevanța pentru contextul local. De aceea, ne bucurăm că putem susține proiecte de impact gândite de la zero de organizații locale, bazate pe informații relevante de la firul ierbii, pentru comunitatea din care fac parte, pornind de la niște nevoi foarte bine identificate. Ne bucurăm că putem sprijini astfel de inițiative pe cât de curajoase, pe atât de autentice și că putem contribui astfel la un viitor mai bun pentru comunitățile din care facem parte”, a spus Cristina Hanganu, Director Comunicare & CSR, Lidl România.

Proiectul “Pe urmele lui Panait Istrati” se desfășoară în parteneriat cu Asociația Clubul de Turism PROILAVIA Brăila, asociație cu o vastă experiență în proiecte de mediu, educație și turism finanțate prin fonduri naționale și europene, reprezentată de Gabriel Lâlă - ghid național acreditat de Ministerul Turismului, care a fondat în anul 2016 tururile ghidate profesioniste în municipiul Brăila.

“Partenerul nostru crede, ca și noi, în rolul educației nonformale, în importanța de a-i învăța pe tineri despre protejarea mediului și practicarea unui turism durabil, ecologic și corect precum și despre promovarea frumuseților și valorilor locale”, mai spune prof. Gabriela Panait.

Perioada de implementare a proiectului este noiembrie 2020 – martie 2021.

Detalii despre programul de finanțare implementat pentru Brăila și alte informații referitoare la program se pot accesa pe www.fondulpentruunviitormaibun.ro, pe site-ul Liceului Tehnologic Panait Istrati: https://www.ctpanaitistratibr.ro/ și pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/Liceul.Panait.Istrati.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro