Cum a murit Mişcarea Populară la Brăila. Botea, fă-te că te mişti popular! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum a murit Mişcarea Populară la Brăila. Botea, fă-te că te mişti popular!

Eu nu am auzit de politicianul Viorel Botea până anul trecut, când a apărut în ziarul "Obiectiv", spunând că părăseşte PDL pentru Mişcarea Din Şold A Lui Băsescu, recunoscută în popor şi sub numele de Mişcarea Populară. Din punctul meu de vedere, Bote (pardon, Botea) este doar un alt politruc, de data asta de mic calibru, care încearcă să prindă ciolanul din zbor. Şi o să prindă ciolanul, asta e clar, numai că osul nu va mai avea pic de carne pe el. Sper ca domnu popular Botea să aibă dinţii tari, că altfel o să îşi rupă gingiile în ciolan.
Auzi la Botea, zicea el acu un an că se aşteaptă ca în rândurile noului partid să se înscrie cât mai multe persoane care nu au fost implicate în politică şi care, evident, nu au avut probleme cu legea. Uite, eu nu am fost până acum în niciun partid şi nici nu am avut probleme cu legea (cu excepţia a două amenzi luate pentru mici abateri de la Codul Rutier). De ce m-aş înscrie eu în Mişcarea Populară condusă de unul ca Viorel Botea? Adică, atât de idiot am ajuns să fiu încât să mă duc de bună voie şi nesilit de nimeni ca să îi fiu subaltern unuia ca Botea?
De fapt, cine este acest Botea? Păi, în primul rând el cred că ar trebui să se prezinte ca fiind o slugă de partid şi de stat (portocalie, până mai ieri), care a acceptat cu mare bucurie postul de inspector şcolar general. Nu îl condamn pentru asta, pentru că, se ştie, Viorel Botea este un bun profesor de matematică şi măcar pentru asta tot a fost bine că nu s-a cocoţat pe funcţia aia vreun personaj de tristă amintire ca pe vremea CDR, şi mai apoi PD. De altfel, se pare că a trecut vremea profesorilor buni de limba română, care ajungeau inspectori generali - vezi cazu Viorel Mortu -, şi a venit timpul profesorilor de matematică. Iată şi PSD-ul s-a orientat către Danielescu, alt făcător de olimpici tot la mate! Acuma, sincer, nu mă miră căderea în dizgraţie a limbii române printre politicieni...În fine.
Intenţia mea nu este să îi descurajez pe cei care chiar cred în Mişcarea Populară. Înscrieţi-vă, băieţi, mergeţi la Botea să îi spuneţi că el este soarele vostru, în Brăila. Totuşi, aş fi curios să văd câţi "oameni care nu au mai făcut parte din alte partide şi care nu au avut probleme cu legea" s-au înscris în Mişcarea Populară Brăila, de la înfiinţare până în prezent. Sper că dl. preşedinte Botea va fi în stare să prezinte o astfel de statistică, indiferent că îi va fi favorabilă sau nu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro