Cu peisajul său dominat de culorile roşu-portocaliu, cu temperaturi suficient de ridicate pentru a topi plumbul şi cu ploi de acid sulfuric, Venus pare imaginea perfectă a iadului. Prin urmare, amenajarea unei baze pe această planetă depăşeşte capacităţile tehnologice de care omul dispune în prezent. Totuşi, dacă s-ar reuşi o asemenea performanţă, care ar fi viaţa noastră pe Venus?
Venus este considerată sora geamănă a Pământului pentru că are dimensiunile şi compoziţia similare. De aceea nu trebuie să ne mire faptul că NASA, Agenţia Spaţială Europeană dar şi agenţia spaţială rusă sunt interesate de studierea celei de-a doua planete de la Soare. Începând cu anii 60, spre Venus au pornit mai mult de 40 de misiuni de cercetare.
La începutul anilor 90, sonda orbitală Magellan trimisă de NASA a folosit instrumentele radar din dotare pentru a cartografia 98% din suprafaţa planetei, care nu poate fi observată direct din cauza stratului gros de nori. După mulţi ani, în 2005, ESA a lansat sonda Venus Express pentru studiul atmosferei dense a acestei planete.
Cea mai fierbinte planetă
"Suprafaţa lui Venus este foarte diferită faţă de alte planete din sistemul nostru solar", a explicat Hakan Svedhem, cercetător în cadrul misiunii Venus Express. Imaginile obţinute de sonda Magellan dezvăluiau un relief dominat de lanţuri muntoase şi fragmentat de cratere de impact, plus mii de vulcani activi, unii mult mai mari decât cei de pe Terra, canale săpate în rocă de scurgerile de lavă ce ajung şi la 5.000 km lungime, nişte structuri inelare denumite "coronae" sau coroane şi un relief ciudat denumit tesserae, rezultatul unor procese de întindere, pliere şi rupere a crustei venusiene. Structura definitorie pentru relieful venusian este însă suprafaţa plană care acoperă peste 2/3 din planetă şi care ar fi cele mai indicate pentru a întemeia o bază.
O plimbare pe Venus nu ar fi însă deloc plăcută. Suprafaţa planetei este un deşert complet uscat. Venus trece printr-un proces de efect de seră scăpat de sub control. Atmosfera sa densă este suprasaturată cu dioxiod de carbon (96,5% din atmosfera venusiană este reprezentată de CO2) care nu lasă căldura să se disipeze în spaţiu, rezultând temperaturi medii de 465 de grade Celsius la suprafaţă - cea mai fierbinte planetă din sistemul nostru solar, relatează agerpres.ro.
Greu să ridici o mână !
Gravitaţia planetei Venus este de aproximativ 91% din cea a Terrei, deci pe Venus am putea sări puţin mai departe şi am putea ridica obiecte puţin mai grele decât putem ridica pe Pământ. "Este posibil să nu remarcăm diferenţa de gravitaţie foarte mult; dar ce am mai putea remarca pe o planetă cu o atmosferă atât de densă? Aerul pe Venus este atât de dens încât dacă ai încerca să ridici rapid mâna ai simţi cum opune rezistenţă ca şi când te-ai afla în apă", conform lui Svedhem.
Pe de altă parte, ar fi greu să nu resimţim diferenţa de presiune atmosferică. Pe Pământ, la nivelul mării, aerul exercită o presiune de 1 bar. Pe Venus ea este de 92 de bari. Pe de altă parte, Venus are nevoie de 225 de zile pământene pentru a-şi încheia mişcarea de revoluţie (rotaţia în jurul Soarelui) şi de 243 de zile pământene pentru a efectua o rotaţie completă în jurul propriei axe. În plus, Venus se roteşte în sens invers Pământului, iar Soarele răsare la Vest şi apune la Est.
Văzut de pe Venus, Soarele are culoarea roşu-portocaliu din cauza modului în care moleculele de dioxid de carbon din atmosferă reflectă lumina solară. Soarele apare ca o umbră galben-pal localizată în spatele păturilor groase de nori. Noaptea, cerul ar fi complet negru, fără nicio stea. Vulcanii activi de pe Venus reprezintă un pericol considerabil. Dar, spre deosebire de Terra, pe Venus nu se produc cutremure pentru că nu există activitate tectonică.
