Cum alegem un vin bun | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum alegem un vin bun

Românii închină nu un pahar, ci 12 sticle de vin, 30 de cutii de bere și 24 de pahare de câte 100 de grame de tărie fiecare. Aceasta este cantitatea de alcool pe care o bea un român, în medie, într-un an. Mai grav este că de prea puține ori oamenii știu ce consumă. Băuturile cu aromă de vin au invadat piețele și barurile, iar drumul de la cârciumă la spital este din ce în ce mai scurt.

Statisticile ne arată o realitate gravă. De la un an la altul, românii beau tot mai mult şi tot mai prost. Beau oricând, oricât şi mai ales orice. De la spirt medicinal şi până la băutură cu aromă de vin.

Băuturile care imită vinul au invadat toată ţara şi se vând pe acelaşi raft cu cele autentice, şi ce este mai grav, sunt perfect legale.

Dr. Şerban Damian, medic nutriţionist: „Sunt nişte băuturi făcute din tot felul de ingrediente din siropuri, din glucoză, din aditivi, acid citric, arome, coloranţi. până la urmă să rezulte un produs care să mimeze vinul ca aspect, culoare, miros, gust.”

Liviu Grigorică, vicepreşedinte Asociaţia Degustătorilor din România: „Conform definiţiei, băutură fermentată liniştit înseamnă o băutură obţinută prin fermentarea unui amestec de drojdie, nutrient, apă, căruia i se mai adaugă coloranţi, arome. Toate aceste ingrediente le găsiţi pe etichetă. Când vorbim de vin ingredientele sunt simple, vinul este produsul obţinut din strugurii fermentaţi.”

O băutură alcoolică fermentată liniştit se vinde de regulă în sticle de plastic şi nu costă mai mult de 4 lei litrul.

Cei care produc băuturile fermentate liniştit funcţionează legal. În România li se permite să pună pe etichetă imagini sau denumiri care te duc cu gândul la vin.

Liviu Grigorică, vicepreşedinte Asociaţia Degustătorilor din România: „Nu e vin. Sunt trecute băuturi fermentate liniştit. Câţi se uită să vadă că nu e vin, asta e cu totul altceva. Ori e roşu, ori e gălbui, seamănă cu vin.”

Cornel Dicu, director inspecţii în cadrul MADR: „Este voie să corecteze puţin aciditatea, conţinutul în zahăr, dar atât. La ora actuală nu se produc băuturi fermentate nedistilate, altele decât vinul şi berea, decât în condiţiile respectării ordinul ministrului Agriculturii, numărul 1541 care aprobă normele pentru acest tip de băuturi.”

Ionel Dan, directorul de vânzări al unui producător de vinuri: „Nu ar trebui să fie pe piaţă pentru că este dăunător sănătăţii, dar ar trebui o altă legislaţie care să interzică aşa ceva. Depinde de noi, depinde de educaţia pe care o avem, pe care ne o inducem vis-a-vis de vin, aceea de a consuma în fiecare zi şi atunci când consumăm în fiecare zi, e clar că şi gusturile noastre vor începe să crească şi ne dorim să bem vinuri de mult mai bună calitate şi totodată problema asta ar trebui rezolvată la nivel de guvern.”

Consumate în exces, băuturile fermentate liniştit pot pune în pericol sănătatea.

Dr. Şerban Damian, medic nutriţionist: „Putem să avem surpriza ca anumiţi aditivi care se folosesc la fabricarea acestor băuturi lent fermentate să fie nocive şi nu avem de unde să ştim, eventual studiind eticheta şi apoi să ne documentăm ce conţine, dacă acel conţinut poate fi nociv sau nu.”

Liviu Grigorică, vicepreşedinte Asociaţia Degustătorilor din România: „Nu mori aşa repede. Însă în momentul în care te apuci să tai costurile şi să pui în locul ingredientelor de bază cine ştie ce alte chestii asemănătoare şi pe urmă adaugi multe altele ca să cosmetizezi produsul atunci. Aici e marele pericol.”

Astfel, să găseşti un vin de calitate cu sulfiţi mai puţini este o adevărată provocare.

Cezar Ioan, fondator al unei reviste despre vinuri: „Sulfiţii sunt compuşi care oricum rezultă în urma fermentaţiei într o anumită cantitate. Sunt folosiţi din vechime din antichitate pentru a conserva vinul şi pentru a-l stabiliza.”

Liviu Grigorică, vicepreşedinte Asociaţia Degustătorilor din România: „Pe de altă parte, este adevărat că atunci când consumăm în exces, dioxidul de sulf şi alcoolul sunt factori care generează migrenele de a doua zi, dar numai în cazul consumului excesiv.”

Cezar Ioan, fondator al unei reviste despre vinuri: „Mai mulţi sulfiţi sunt în fructele confiate, în caise confiate, în mezeluri decât în vin. Cantitatea de sulfiţi necesară pentru a dăuna într-adevăr sănătăţii consumatorului a fost calculată de chimişti mult mai dibaci decât mine, ar fi 16 sticle de vin consumate o dată. Nu cred că cineva poate să bea atât astfel încât să ajungă la acea concentraţie de sulfiţi care să pună în pericol sănătatea.”

Atentie însă la efectul cumulativ! Citiţi cu atenţie etichetele şi asiguraţi-vă că nu consumaţi prea multe produse care conţin sulfiţi!

De aceea, mulţi preferă să cumpere vinuri de pe marginea drumului. Şoselele ţării au devenit adevărate pieţe de desfacere pentru micii producători, care fac vinul în ograda lor.

Chiar dacă produc vinul după reţete moştenite din moşi strămoşi, mulţi dintre ţărani folosesc şi conservant.

Ce-i drept, pe lângă conservant, de multe ori vinul natural are şi zahăr sau este "îndoit" cu apa. Practic, micii producători mai intervin pe ici, pe colo, în punctele esenţiale. Iar metodele de producere nu sunt dintre cele mai ''creştine''.

Cezar Ioan, fondator al unui portal online despre vinuri: „Consumatorii se duc la ţară ca la sfântul Graal, să cumpere vin sănătos nedându-şi seama că la vin, ca la orice produs care se bagă în organism, precondiţia este să existe o foarte bună igienă. De multe ori sunt făcuţi în căzi de nu ai spăla nici roata de la maşină. Sfatul meu este să intre foarte bine în casa omului să vadă unde produce acel vin, cât e de curat locul, de unde vin strugurii, ce foloseşte efectiv, ce materiale foloseşte ca să obţină.”

Ne rămâne doar să alegem răul cel mai mic, să citim cu atenţie eticheta şi să cumpărăm vinul din surse sigure. Doar aşa putem beneficia de calităţile sale. Studiile medicale spun că un pahar de vin roşu natural consumat de câteva ori pe săptămână are o mulţime de beneficii.

Dr. Ruxandra Constantina, medic apifitoterapeut: „Vinul natural previne îmbătrânirea prematură, atât a celulei la nivel interior, cât şi la nivelul tenului. Previne bolile cardiovasculare prin faptul că scade colesterolul rău şi trigliceridele şi creşte colesterolul bun, provoacă vasoditalaţie, deci îmbunătăţeste circulaţia cerebrală şi periferică.”

Atenţie însă! Dacă asociaţi vinul cu mâncare fast-food, fumat, băuturi energizante ori alte produse nesănătoase efectele asupra sănătăţii vor fi dăunătoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro