Cum a ajuns mita în conturile lui Radu Mazăre | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cum a ajuns mita în conturile lui Radu Mazăre

Mita dată lui Radu Mazăre de Avraham Morgenstern a ajuns la edil, prin intermediul lui Elan Schwartzenberg, în trei tranşe, în conturi din Israel deţinute de primarul Constanţei şi de fratele acestuia, susţin anchetatorii anticorupţie, potrivit unor documente obţinute de MEDIAFAX.
Procurorii DNA au ajuns la această concluzie în baza probelor din dosar reprezentate inclusiv de extrase de cont, declaraţii de martori, interceptări ale unor convorbiri telefonice şi înregistrări la Registrul Comerţului, se precizează în documentele respective.
"În cursul anului 2011, Morgenstern Avraham, administrator unic al SC Shapir Structures SRL, a oferit primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, prin intermediul unui apropiat al celor doi, Schwartzenberg Elan, suma totală de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea de către societatea pe care o reprezenta, în condiţii avantajoase, a licitaţiei având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)", se arată în documentele anchetatorilor.
Potrivit procurorilor, traseul mitei a început de la firma off-shore Larton Consultants Ltd (unic asociat SC Shapir Structures SRL), care a transferat în contul firmei Melici Management Inc (beneficiar real Schwartzenberg Emilian) 109.835 de euro la 28 iulie 2011 şi 173.012 euro la 24 august 2011.
Ulterior, se precizează în aceleaşi documente, Melici Management Inc a transferat, la 13 septembrie 2011, 95.000 de euro şi, respectiv, 40.000 de euro în conturile deţinute de Radu Mazăre, respectiv de Alexandru Mazăre, la Israel Discount Bank. Tot în contul personal deţinut de Alexandru Mazăre la aceeaşi bancă, Melici Management Inc a pus alţi 40.000 de euro la 6 decembrie 2011. Totalul celor trei tranşe este de 175.000 de euro, atât cât, susţine DNA, ar fi luat mită Radu Mazăre de la Avraham Morgenstern.
Primarul Constanţei a declarat miercuri seară, la ieşirea din arest, că banii puşi în contul lui de Elan Schwartzenberg au reprezentat o datorie preluată de acesta de la "un grec" şi că în acest dosar nu a existat niciun denunţător şi nu s-a dat nicio mită.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro