Încă de pe vremea în care Rodica Sin era manager plin la Judeţean, iar actualul director, dr. Mihail Iugulescu, director medical, Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a pompat mii de euro prin achiziţie directă unei firme din Galaţi, pentru a-i întocmi documentaţia, respectiv Regulament Intern, Implementare ISO, statut şi alte asemenea, deşi în cadrul spitalului au fost dintotdeauna angajaţi în serviciul RUNOS, MRU, Juridic şi Economic, apţi să întocmească documentaţia specifică. Regulamentul Intern întocmit în 2012 de firma Sc CalitaKropolis SRL din Galaţi, semnat de reprezentanţii spitalului, aprobat şi avizat de Consiliul Judeţean şi Sindicatul SANITAS, s-a dovedit a fi o mare eroare, deşi a costat peste 10.000 de euro fără TVA.
Ba chiar, printr-o dispoziţie dată în 2013, managerul spitalului a dispus ca toţi angajaţii să ia act de regulament şi să şi semneze în acest sens procese verbale de instruire, numai că, deşi actele sunt semnate, nimeni n-a sesizat greşelile existente în acest document. Doar Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a arătat că în acest Regulament Intern, în "Partea a II-a, la Capitolul I, lit. C, au fost înscrise atribuţii pentru funcţiile de registrator, îngrijitor curăţenie, dezinfector, agent pază proprie, muncitor întreţinere, funcţii care nu sunt prevăzute în Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Atribuţiile sunt înscrise în fişa postului şi nu fac obiectul Regulamentului Intern".
Conţinut cu repetiţie sau cu ştersături grosolane
În acelaşi regulament sunt înscrise capitole al căror conţinut se repetă sau a fost copiat din alte documente similare, nu adaptat specificului: "regulamentul privind timpul de lucru, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar este copiat din prevederile OMS 870/2004 pentru aprobarea regulamentului timpului de lucru", fără a se avea în vedere numărul real al personalului, fără a se menţiona timpul în cazul personalului existent, astfel încât se poate ajunge la peste 10 gărzi pe lună pentru un singur medic, fapt contrar legii.
În acelaşi regulament, sunt prevăzute funcţii ca aceea de evaluator care nu trebuie să existe în organigrama unităţilor sanitare.
În acelaşi stat de funcţii din regulament sunt posturi de "cadre didactice" care desfăşoară activitatea integral în spital, dar şi că se acordă concediu suplimentar de odihnă pentru "şoferii care lucrează pe autovehicule între 2.1 şi 4.0 tone", or spitalul n-are aşa ceva. În documentul cu pricina sunt invocate acte normative ce nu mai erau în vigoare din 2006 sau care au fost abrogate înainte de întocmirea regulamentului. Pe scurt: "Regulamentul Intern nu a fost întocmit cu respectarea art. 241 din Legea 53- Codul Muncii Republicat. Nu a fost actualizat", constată Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii.
"Abia acum facem Regulamentul Intern, că firma respectivă nu ni l-a lăsat"- dr. Mihail Iugulescu
Documentul de 108 pagini nu este corelat cu structura funcţională a spitalului şi conţinutul este contradictoriu: "În Regulament au fost înscrise atribuţiile Compartimentului Juridic, care în statul de funcţii aprobat nu este constituit". Nici Statul de funcţii nu a fost aprobat pentru 2014, deşi există structură specializată în cadrul SJU în acest sens. Statele de funcţii pentru 2013 şi 2015 nu respectă nici ele legislaţia cu privire la încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli, bugetele cu pricina fiind aprobate după întocmirea statelor de plată. Acestea mai şi prezintă ştersături: "Statul aprobat pentru 2015 la titlu, anul şi luna sunt ştersături cu pastă corectoare", ceea ce duce la impresia că acestea au fost făcute după un stat de plată mai vechi.
Întrebat despre această bulibăşeală din Regulamentul Intern, din actele spitalului, în definitiv, dr. Mihail Iugulescu, managerul SJU, ne-a spus: "Abia acum facem regulamentul fiindcă firma respectivă, aflând că l-a greşit, nu ni l-a lăsat în format electronic, ci doar pe hârtie. Vom regla situaţia, n-aveam de unde şti că va fi aşa".
Potrivit ONRC, firma gălăţeană CalitaKropolis o are unic asociat şi administrator pe Adriana Manolache, 44 de ani, din Galaţi. Pe site-urile de specialitate noi am găsit o anume Adina Manolache. Iată ce ne-a răspuns aceasta: "Da, sunt cea mai în măsură să vă vorbesc despre acest contract. Am făcut Regulamentul Intern în baza celor spuse de angajaţii spitalului, că nu aveam de unde să ştiu ce fac domniile lor acolo. A fost un contract care s-a derulat în colaborare cu ei, iar Regulamentul era conform contractului. Nu vă spun care a fost preţul, faceţi şi dvs. investigaţii", ne-a declarat Adina Manolache. Acelaşi nume, Adina Manolache, apare pe zeci de documente ale unităţilor medicale din Brăila. Astfel, încă din 2011, consultantul respectiv a întocmit mai multe documente de implementare ISO, între care unul aprobat de Rodica Sin şi avizat de Mihail Iugulescu. Potrivit investigaţiilor noastre, firma CalitaKropolis a câştigat, prin achiziţie directă, peste 10.000 de euro pentru contractul ce viza Regulamentul Intern, fără TVA, plus: 2.347,42 Euro- Servicii de Implementare ISO, 5.151,23 Euro- Servicii de consultanţă şi Implementare Managerială, 2.356,16 Euro - Servicii Implementare ISO Glaucom, 4.916,88 Euro- Servicii Implementare ISO OG, Consulanţă ISO - SJU- 24.800 lei, fără TVA. Şi lista poate continua. Găsim, totuşi, oportun să nu umplem articolul cu cifre obositoare, dar aşteptăm cu interes ca aceia interesaţi să precizeze sumele cu pricina să o facă. Vorbim, totuşi, de bani grei. Bani publici.