"O ecranizare minunată a celui mai bine vândut roman scris de americanca Lionel Shriver". "Plin de forţă". "O dramă cerebrală, cu o actriţă - Tilda Swinton - care face un adevărat tur de forţă". Acestea sunt doar câteva dintre comentariile despre filmul realizat de Lynne Ramsay - cineasta din Scoţia care semnează atât scenariul, cât şi regia peliculei.
Dacă prestaţia Tildei Swinton nu a reprezentat o surpriză (actriţa are un Oscar, pentru rolul din "Michael Clayton", şi alte câteva filme antologice în palmares), impresionantă cu adevărat este interpretarea tânărului Ezra Miller - excelent în postura deloc comodă a unui elev responsabil pentru un masacru în şcoală.
Foarte bine îşi face treaba şi actorul american John C. Reilly, însă, la fel ca şi Swinton, acesta este de mult "confirmat" printre valorile cinematografiei mondiale.
Pe de altă parte, realizatorii peliculei au ţinut să desfiinţeze reproşul potrivit căruia "We Need To Talk About Kevin" ar fi un film violent. "Nu există violenţă în acest film. Se văd doar urmele acesteia. Orice film de la Hollywood este mai violent decât acesta", a spus Ramsay.
Ajuns la ediţia a 64-a, Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, cel mai important eveniment de gen organizat pe continentul european, a început miercuri şi se va încheia la 22 mai.