In timp ce ascultam discursul presedintelui american George Bush despre starea natiunii, gindurile mi se indreptau catre scena politica romaneasca si catre spectacolul “grandios” desfasurat cu ocazia condamnarii oficiale a comunismului de catre presedintele Traian Basescu.
Ma intrebam in timp ce-l ascultam pe George Bush, de ce se poate ca atunci cind un presedinte american, care duce o politica contestata vehement, se adreseaza unui congres cu majoritate adversa, sa fie ascultat intr-o atmosfera solemna, civilizata si deschisa la dialog, pentru ca atunci cind un presedinte roman tine un discurs pe un subiect la fel de controversat, atmosfera sa se transforme intr-una de batjocora si de circ, cu urlete si amenintari necontrolate? Si oare ce-o sta la baza culturii si-a institutiilor politice ale acestor tari ca sa produca un comportament atit de discordant din partea parlamentarilor?
Cultura politica este un subiect foarte complex si nu am pretentia de a-l aborda aici. Este doar de ajuns sa mentionez ca se dezvolta in timp si ca este influentata de institutiile politice, pe care, la rindu-i, le influenteaza. Institutiile politice stimuleaza, modeleaza preferintele, rezolva (sau nu) problemele societatii civile. Totodata, normele, credintele, valorile, traditiile si obiceiurile umane influenteaza functionarea institutiilor, oamenii fiind aceia care isi pun, inevitabil, amprenta pe ceea ce creeaza si conduc.
Daca urmaresti cu atentie fenomenul politic din Romania de dupa 1990, poti remarca cu usurinta ca inca nu exista o cultura de rezolvare a conflictelor asa cum exista in Occident, atit la nivel institutional, cit si la nivel personal.
In America, de unde urmaresc scena politica din Romania, se pune mult pret pe consens, compromis, si pe concurenta de idei. Intr-o asemenea atmosfera, orice opinie poate fi exprimata, pentru a fi mai apoi analizata si disecata pina ce se prabuseste sau ramine in picioare. Acordul sau dezacordul se exprima prin discutie si, in final, prin vot. Institutiile sint create si functioneaza in acest fel, iar demnitarii din zona Executivului sau din cea a Legislativului sint la dispozitia alegatorilor, alesi fiind prin vot direct atit pentru presedinte, cit si pentru senatori si deputati.
In contrast cu aceasta stare de fapt, in Romania calitatile dialogului civilizat fie lipsesc cu desavirsire, fie sint foarte precare, ele tinind, la urma urmei, de igiena sociala a tarii. Faptul ca in 18 decembrie 2006, in Parlamentul Romaniei tonul a fost dat de un grup de huligani agresivi reprezinta doar cel mai recent si mai strident simptom al lipsei de cultura in rezolvarea conflictelor.
Atunci cind nu poti sustine un punct de vedere cu fapte, dovezi si argumente, recurgi la tipete, urlete si imbrinceli. In felul acesta, un conflict de idei din spatiul public, in loc sa se supuna unui joc cu reguli bine stabilite, previzibile si civilizate, se transforma in violenta si haos.
Din pacate, sistemul electoral din Romania este cel care permite ca asemenea manifestari sa aiba loc, in parte si din cauza votului pe lista pentru Parlament, vot care ii propulseaza in Parlament pe multi care nu ar primi niciodata girul individual al electoratului si care isi ascund (i)responsabilitatea in spatele siglei de partid.
Singurul lucru care ii poate, teoretic, constringe pe parlamentari sa se poarte cu demnitate, este acel cod moral interior care pare, insa, a fi destul de atrofiat sau pe cale de disparitie la unii dintre ei. Numai o asemenea resursa interioara, care exista independent de circumstantele exterioare, ar mai putea salva aparentele. Acel cod i-ar fi determinat pe parlamentari sa exprime respect pentru solemnitatea evenimentului din 18 decembrie, respect pentru institutiile statului si toleranta fata de colegi.
Cauzele si efectele care actioneaza dialogic intre cultura politica si institutiile politice ale unei tari sint infinit de complexe si de nuantate. Cultura politica, insa, ar trebui sa-l preocupe pe fiecare cetatean, pentru ca ea ii produce atit pe reprezentantii politici cit si pe membrii activi ai spatiului public.
Ma intrebam in timp ce-l ascultam pe George Bush, de ce se poate ca atunci cind un presedinte american, care duce o politica contestata vehement, se adreseaza unui congres cu majoritate adversa, sa fie ascultat intr-o atmosfera solemna, civilizata si deschisa la dialog, pentru ca atunci cind un presedinte roman tine un discurs pe un subiect la fel de controversat, atmosfera sa se transforme intr-una de batjocora si de circ, cu urlete si amenintari necontrolate? Si oare ce-o sta la baza culturii si-a institutiilor politice ale acestor tari ca sa produca un comportament atit de discordant din partea parlamentarilor?
Cultura politica este un subiect foarte complex si nu am pretentia de a-l aborda aici. Este doar de ajuns sa mentionez ca se dezvolta in timp si ca este influentata de institutiile politice, pe care, la rindu-i, le influenteaza. Institutiile politice stimuleaza, modeleaza preferintele, rezolva (sau nu) problemele societatii civile. Totodata, normele, credintele, valorile, traditiile si obiceiurile umane influenteaza functionarea institutiilor, oamenii fiind aceia care isi pun, inevitabil, amprenta pe ceea ce creeaza si conduc.
Daca urmaresti cu atentie fenomenul politic din Romania de dupa 1990, poti remarca cu usurinta ca inca nu exista o cultura de rezolvare a conflictelor asa cum exista in Occident, atit la nivel institutional, cit si la nivel personal.
In America, de unde urmaresc scena politica din Romania, se pune mult pret pe consens, compromis, si pe concurenta de idei. Intr-o asemenea atmosfera, orice opinie poate fi exprimata, pentru a fi mai apoi analizata si disecata pina ce se prabuseste sau ramine in picioare. Acordul sau dezacordul se exprima prin discutie si, in final, prin vot. Institutiile sint create si functioneaza in acest fel, iar demnitarii din zona Executivului sau din cea a Legislativului sint la dispozitia alegatorilor, alesi fiind prin vot direct atit pentru presedinte, cit si pentru senatori si deputati.
In contrast cu aceasta stare de fapt, in Romania calitatile dialogului civilizat fie lipsesc cu desavirsire, fie sint foarte precare, ele tinind, la urma urmei, de igiena sociala a tarii. Faptul ca in 18 decembrie 2006, in Parlamentul Romaniei tonul a fost dat de un grup de huligani agresivi reprezinta doar cel mai recent si mai strident simptom al lipsei de cultura in rezolvarea conflictelor.
Atunci cind nu poti sustine un punct de vedere cu fapte, dovezi si argumente, recurgi la tipete, urlete si imbrinceli. In felul acesta, un conflict de idei din spatiul public, in loc sa se supuna unui joc cu reguli bine stabilite, previzibile si civilizate, se transforma in violenta si haos.
Din pacate, sistemul electoral din Romania este cel care permite ca asemenea manifestari sa aiba loc, in parte si din cauza votului pe lista pentru Parlament, vot care ii propulseaza in Parlament pe multi care nu ar primi niciodata girul individual al electoratului si care isi ascund (i)responsabilitatea in spatele siglei de partid.
Singurul lucru care ii poate, teoretic, constringe pe parlamentari sa se poarte cu demnitate, este acel cod moral interior care pare, insa, a fi destul de atrofiat sau pe cale de disparitie la unii dintre ei. Numai o asemenea resursa interioara, care exista independent de circumstantele exterioare, ar mai putea salva aparentele. Acel cod i-ar fi determinat pe parlamentari sa exprime respect pentru solemnitatea evenimentului din 18 decembrie, respect pentru institutiile statului si toleranta fata de colegi.
Cauzele si efectele care actioneaza dialogic intre cultura politica si institutiile politice ale unei tari sint infinit de complexe si de nuantate. Cultura politica, insa, ar trebui sa-l preocupe pe fiecare cetatean, pentru ca ea ii produce atit pe reprezentantii politici cit si pe membrii activi ai spatiului public.
