* pe străzile recent modernizate, în loc de gazon, locatarii s-au trezit în fața porții cu grâu care a început să înfrățească, promițând o recoltă de toată frumusețea
După cum se știe, în urmă cu câțiva ani, lucrările de amenajare/modernizare a mai multor străzi din cartierele Pisc și Vidin (Locuri Noi) s-au întrerupt din cauza unei firme de construcții din București care s-a dovedit a fi neserioasă, cetățenii având parte doar de străzi cu piatră, apă, noroi și îngustarea carosabilului. Până la urmă, la intrevenția Primăriei, a fost schimbat constructorul și lucrurile au intrat în normal, ambele cartiere beneficiind acum de străzi moderne, asfaltate, cu marcaje rutiere, dar și cu indicatoare de circulație și indicatoare stradale noi. S-au bucurat locuitorii și de plantarea de gazon pe spațiile verzi, anul acesta s-au plantat și pomi dar... surpriză totală: pe mai multe străzi, în loc de gazon, în fața porților a răsărit… grâu! Printre străzile transformate ca prin minune în tarlale agricole se numără Grindului, Garofitei, Jderului, Pictor Isser și alte câteva. Cum Primăria nu a oferit o explicație oficială pentru acest lucru, locatarii au convingerea că pământul adus în fața porții lor o fi fost luat de pe vreun câmp semănat cu grâu!
Oamenii fac haz de necaz, unii spunând : “îl las să facă boabe, pentru găini, iar Vidinul să fie declarat, ca Ilfovul, sector agricol…”. Oricum, să ne aducem aminte că, înainte de 1989, un primar a ordonat (în exces de zel) ca pe Dorobanți, între liniile de tramvai, să se cultive… sfeclă furajeră! Evident că, după acea fază, s-a dus buhul despre Brăila!
Întrebați despre acest aspect, reprezentanții Primăriei ne-au spus că nu știau despre acest aspect și că vor cerceta situația la fața locului, iar dacă va fi cazul îi vor solicita constructorului care s-a ocupat cu modernizarea străzilor să ia măsuri, lucrările fiind încă în garanție.
Pe de altă parte, având în vedere criza alimentară cu care suntem amenințați se vorbește tot mai des pe la televiziuni de inițiativele gospodărești de a cultiva judicios fiecare palmă de pământ.