Liderul PNL Crin Antonescu a anunţat, ieri, după şedinţa USL, că se va da raport de respingere la proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană. Crin Antonescu a precizat că, în şedinţa USL, s-a ajuns la consens pe acest subiect.
"Pentru comisia specială care azi (aseară - n.r.) îşi va da obştescul sfârşit şi va da vot final... principiul este următorul: raport de respingere pentru actualul proiect al Guvernului şi în concluzii se vor face câteva recomandări majore pentru constituirea unui cadru legislativ", a anunţat Antonescu.
"Acest proiect va fi respins", a mai spus Antonescu, precizând că o nouă lege va stabili criterii generale pentru exploatările viitoare. Liderul PNL a explicat soluţia convenită la nivelul USL.
"Exprimă intenţia comună nu de a bloca exploatarea, nu de a bloca dezvoltarea, ci de a construi o legislaţie care să dea şansa dezvoltării, să dea şansa exploatării nu doar la Roşia Montană sau în alte chestiuni punctuale, ci ca un cadru general, în condiţii convenabile, rentabile, rezonabile pentru statul român şi pentru economia românească, în condiţii de respectare a standardelor de dezvoltare durabilă, în condiţii de respectare a standardului de mediu", a declarat Antonescu.
Liderul PNL a menţionat că "se deschid toate posibilităţile pentru ca o legislaţie sănătoasă, transparentă, bazată pe criterii foarte ferme şi universal acceptate (...) să fie reglementate".
La şedinţa USL a fost prezent şi preşedintele Comisiei parlamentare privind Roşia Montană, senatorul PSD Darius Vâlcov.
Comisia urma să dea votul aseară.
Decizia USL, o moţiune de cenzură aplicată sie însăşi
Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, ieri, că decizia USL de respingere a proiectului Roşia Montană este echivalentul unei moţiuni de cenzură aplicate sie însăşi şi arată inconsistenţa şi lipsa unui proiect pentru România.
"Decizia USL de a respinge proiectul Roşia Montană este echivalentul unei moţiuni de cenzură aplicate sie însăşi. Cum altfel poate să fie catalogată o decizie legată de un proiect pe care iniţial l-au respins de când erau în opoziţie şi l-au asumat imediat ce au venit la guvernare în contradicţie cu prima poziţie, iar astăzi aflăm din nou că îl resping? Inconsistenţa, lipsa unui proiect pentru România, asta înseamnă deciziile haotice ale USL", a precizat Andreea Paul, întrebată despre decizia USL privind respingerea proiectului Roşia Montană.
Paul a spus că USL încearcă să evite acum proiectul Roşia Montană, care s-a dovedit a fi cu impact negativ politic şi doreşte să aducă în discuţie o lege cadru pentru exploatarea resurselor în general.
"Însă, atât timp cât tu nu ai un buget pentru o ţară, cât nu ai investiţiile prioritare, atât timp cât tu decizi creşterea redevenţelor cu 25 de procente mai puţin în sectorul petrolier şi al gazelor, atât timp cât tu nu creezi nici valoare adăugată, atât timp cât marchezi eşecuri răsunătoare în privatizările pe care ţi le propui (...), ce vă face să credeţi că vor face acum un lucru bun în desemnarea unui cadru serios şi eficient în explotarea resurselor naturale? Din contră, avem toate argumentele necesare să ne convingem din nou că USL, cu Guvernul Ponta în frunte, va încerca să vândă resursele pe doi bani, aşa cum a făcut şi Năstase", a susţinut Paul.
Ea a mai spus că decizia PDL de a se retrage din Comisia Roşia Montană se dovedeşte a fi una corectă, deoarece s-au pierdut bani şi timp pe un proiect eşuat.
Ea a precizat că PDL nu este deloc pe dinafară, deoarece în calitatea ei de consilier al Guvernului pe probleme economice ştia care este conţinutul principal al dosarului Roşia Montană.
"Guvernul Boc a refuzat condiţiile negociate în acel moment, exact condiţiile cu care a ieşit public premierul Victor Ponta, niciuna modificată şi ştiam că niciuna din condiţii nu este potrivită pentru România. Proiectul nu era avantajos pentru România în stadiul negocierilor lăsate înainte de plecarea noastră de la guvernare", a explicat Paul.
Ea a mai spus că USL nu a răspuns la trei întrebări: dacă România doreşte să-şi exploateze resursele astăzi sau în viitor, dacă decizia este să exploateze astăzi prin ce tehnologie şi care sunt avantajele statului român din exploatarea resurselor naturale.
"Atât timp cât tu nu discuţi serios, orice proiect va fi sortit eşecului şi nu va face decât să mascheze interese oculte", a adăugat Andreea Paul.
Ponta se teme de plata unor despăgubiri
De cealaltă parte, premierul Victor Ponta, întrebat dacă are temeri în privinţa despăgubirilor pe care Gabriel Resources ar putea să le solicite ca urmare a nerealizării exploatării de la Roşia Montană, a răspuns: "Sigur că am temeri (...) Cum să nu am temeri?".
Întrebat dacă vor mai apărea acele despăgubiri solicitate de Gabriel Resources în urma nerealizării exploatării de la Roşia Montană, Ponta a răspuns: "şi ce vreţi? Să vorbesc eu în numele unei companii? Vorbiţi dumneavoastră, eu nu vorbesc în numele companiilor".
Întrebat dacă mai are acele temeri legate de despăgubiri, despre care a vorbit în urmă cu câteva luni, Ponta a răspuns: "Având în vedere că şi în 2014 tot plătesc despăgubiri la tot felul de lucruri, la procese, la retrocedări... Sigur că am temeri când văd cât din bugetul României se duce pe procese pierdute. Cum să nu am temeri?".