Deputatul ex-PSD-ist de Neamţ, arendaşul din Insula Mare a Brăilei, Culiţă Tărâţă a transferat participaţia de 90% pe care o deţinea la compania TCE "3 Brazi", cu activităţi în agricultură, către unul dintre cei trei fii, Mihai, în vârstă de 25 de ani. Cesiunea a avut loc în luna martie a acestui an, restul de 10% din acţiunile firmei aflându-se la ora actuală în posesia Elvirei Tărâţă, soţia deputatului.
"Am transferat acţiunile pe numele fiului meu pentru că a venit rândul lui, iar copiilor trebuie să le dai repede o povară pe umeri, pentru că altfel ajungem să îi ţinem noi să stea degeabă şi să ajungem să-i scoatem la pensie", a declarat Culiţă Tărâţă, citat de Mediafax.
El a motivat că, în ultima vreme, Mihai Tărâţă se ocupa deja de afacerile din agricultură ale familiei. "Eu aş fi vrut să mai am treabă cu agricultura, dar activitatea politică nu-mi mai permite asta. La agricultură, dacă nu te ocupi zi de zi de afaceri, ai probleme. Locul agronomului este în câmp", a continuat Tărâţă.
De asemenea, el mai spus că firma TCE "3 Brazi" deţine, printre altele, un complex de creştere a bovinelor şi administrează o suprafaţă de 65.000 de hectare de teren agricol, în Neamţ şi în Insula Mare a Brăilei. "Toţi fermierii din România au avut probleme anul trecut. Pe fondul crizei, al secetei şi al scăderii preţurilor, cifra de afaceri a TCE 3 Brazi s-a dimnuat cu 30% anul trecut, comparativ cu 2008", a declarat Culiţă Tărâţă.
Potrivit datelor afişate pe site-ul Ministerului Finanţelor, TCE "3 Brazi" a avut în 2008 o cifră de afaceri de aproximativ 80 de milioane de euro.
Amintim că deputatul de Neamţ a demisionat în luna februarie a acestui an din PSD şi s-a alăturat grupului independenţilor.