* de aceste lucruri a fost în stare un tânăr de doar 21 de ani, trimis acum în judecată * a plecat cu mașina să petreacă într-un club din municipiu, deși nu avea permis auto, a băut vreo 3 sticle cu bere, apoi a plecat până la Chiscani, împreună cu șase prieteni, pentru a-și cumpăra gogoși * a fost oprit în trafic de polițiști, pentru că a depășit viteza legală în Vărsătura
Un tânăr de 21 de ani va trebui să explice judecătorilor brăileni de ce s-a urcat la volanul unei mașini, deși nu avea permis de conducere, de ce a consumat alcool și apoi a continuat să conducă și de ce a apăsat pedala de accelerație mai tare decât prevede legea în interiorul unei localități. Tiță Iordache Tănase a fost trimis în judecată pentru conducerea unei mașini fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, faptă prevăzută în art. 335 alin.1 din Codul Penal.
În 2016, în noaptea Sfântului Nicolae (6 decembrie), Tiță Iordache Tănase a vrut să petreacă într-un club din municipiul Brăila. Deși nu avea permis de conducere, acest lucru nu l-a împiedicat pe tânărul de 21 de ani să se urce la volanul mașinii unei rude apropiate, marca “Renault Espace”. Autoturismul avea volan pe dreapta și era înmatriculată în Marea Britanie. Nu a plecat singur spre locul de distracție, ci însoțit de doi prieteni. În club, s-au întâlnit cu alți amici și au petrecut, bineînțeles consumând alcool. Tănase a băut 3 beri, potrivit anchetatorilor. La un moment dat, când ceasul arăta câteva minute peste miezul nopții, petrecăreților li s-a făcut poftă de ...gogoși! Așa că, fără să se gândească vreo clipă la consecințe, Tiță Tănase s-a urcat din nou la volan și, împreună cu amicii săi, au plecat spre Chiscani, pentru a-și satisface poftele. Dacă prima oară nu i-a păsat că nu are permis de conducere, de această dată nu i-a păsat nici că a consumat alcool și apoi a condus mașina. Pe drumul de întoarcere spre municipiu, în localitatea Vărsătura, polițiștii au oprit în trafic mașina “Renault Espace”, condusă de inculpat, deoarece circula cu viteză peste limita legală. În autoturism se mai aflau alte șase persoane, după cum au stabilit oamenii legii. În momentul în care agenții de la Rutieră i-au cerut actele lui Tiță, inculpatul le-a spus că nu are permis de conducere. Luați la întrebări, amicii au afirmat că nici ei nu știau că tânărul nu are dreptul legal de a conduce mașina. Testat cu aparatul etilotest, rezultatele au arătat o concentrație de 0,35 mg-l alcool pur în aerul expriat.
Tiță Iordache Tănase a fost condus la audieri, unde și-ar fi recunoscut faptele. Acesta nu este cunoscut cu antecedente penale. Ruda de la care a luat mașina nu a dorit să formuleze plângere împotriva tânărului.
În octombrie 2017, la aproape un an de la faptă, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Tănase, pentru infracțiunea de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prevăzută în Codul Penal, art. 335, alin.1. Recent, dosarul a ajuns la Judecătoria Brăila, pentru soluționare.