Cu păduchii la purtător | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cu păduchii la purtător

Sute de elevi infestaţi cu boli transmisibile şi peste 100 de copii cu păduchi au fost depistaţi la început de an şcolar, în unităţile de învăţământ din judeţ. În cadrul triajului epidemiologic efectuat elevilor după vacanţa de vară, medicii şcolari au descoperit peste 400 de afecţiuni transmisibile din care 88 de cazuri de angină faringiană, 89 cazuri de alte boli infecţioase, 127 cazuri de pediculoză şi 80 cazuri de micoze, listă la care se adaugă şi trei cazuri de varicelă. Potrivit DSP Brăila, în aceste situaţii s-au impus măsuri adecvate în vederea prevenirii extinderii lor în rândul populaţiei de vârstă şcolară, precum scutiri medicale sau recomandări de tratament. Cât despre elevii cu păduchi, potrivit DSP Brăila, au rămas în evidenţă/tratament, la recontrol, 17 cazuri de pediculoză, din care 6 în mediul rural şi 11 în mediul urban. "În cadrul triajului epidemiologic efectuat elevilor după vacanţa de vară, au fost examinaţi 35.700 copii (...) DSP Brăila a eliberat, la solicitare, substanţe antiparazitare, pentru tratarea pediculozei, personalului sanitar care deserveşte şcolile", a explicat dr. Andreia Gavrilescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro